În trenurile mai „de lux“ – pentru cei neavizaţi – există şi două vagoane business: Business standard şi Business exclusiv. Am avut onoarea să călătoresc cu cel exclusiv în Intercity-ul Bucureşti-Cluj. Pot spune, cu mîna pe inimă, că a fost… o experienţă.
Vagonul Business standard din Intercity arată la fel ca cel de clasa întîi, doar că e mai spaţios. Ceea ce înseamnă, probabil, că are un număr mai mic de scaune. Cel Business exclusive are cîteva scaune de piele neagră (sub zece). Pe Internet este descris ca „paradisul oamenilor de afaceri“.
Tot acolo se mai spune că fiecare scaun are în faţă cîte un ecran… Această din urmă afirmaţie nu s-a verificat în trenul cu care am fost: exista un singur ecran, pe peretele vagonului, care nu mergea. E adevărat că în dreptul fiecărei perechi de scaune erau prize pentru laptop.
Dar Internetul nu funcţiona, dintr-un motiv simplu şi de criză: nu fusese plătit. Aşa ne-au informat cele două doamne controloare, de altfel foarte amabile, care aveau în grijă vagoanele fancy. Altfel, în Business exclusiv aerul condiţionat îşi făcea treaba şi era curat. Geamurile aveau un soi de obloane fumurii (lucru nemaivăzut în trenurile româneşti). De asemenea, se împărţeau ziare gratis, şi în zona exclusivă şi în cea standard.
DE ACELASI AUTOR Listă de cadouri Mica doză de transcendent (Alte) filme de Crăciun Decembrie timpuriu
Cu puţină indulgenţă, spaţiul s-ar fi putut apropia de pretenţiile paradisiace enunţate anterior (mai ales pentru cineva care şi-a petrecut o parte din viaţă în perioada comunistă). Dar ce am amintit pînă aici e doar plevuşcă; partea cu adevărat bună abia acum urmează: mîncarea.
Nu orice fel de mîncare, ci una inclusă în preţul biletului. Ca la avion. Unul dintre motivele, de altfel, pentru care am ales experimentul business: ca fan declarat al trenurilor, am vrut să demonstrez (lumii