CONCLUZIE. Deşi practicată de sute de ani, cu efecte benefice recunoscute, acupunctura poate reprezenta şi o cale de transmitere a infecţiilor bacteriene, a hepatitelor B sau C şi chiar a virusului HIV, spun medicii de la Universitatea din Hong Kong, citaţi de Reuters.
Într-un articol publicat în revista “British Medical”, specialiştii subliniază că numărul raportat al cazurilor de infecţie cauzată de aplicarea acupuncturii este în creştere la nivel mondial, ajungând, în prezent, la ceea ce ei numesc “vârful de pericol”, care impune măsuri imediate în acest sens.
“Pentru a preveni infecţiile cauzate de acupunctură ar trebui implementate o serie de măsuri de igienă, cum ar fi utilizarea acelor de unică folosinţă, proceduri suplimentare de dezinfectare a pielii şi tehnici septice. De asemenea, se impun legi stricte cu privire la modalităţile de acreditare a practicienilor ”, se precizează în raportul citat.
Acupunctura este una dintre cele mai răspândite practici de medicină alternativă care se bazează pe teoria că prin prin inserarea şi manipularea unor ace fine în anumite puncte ale corpului se favorizează fluctuaţia de energie “Qi”. Metoda îşi are originile în China Antică şi a fost adoptată pe scară în Occident, mai ales în ultimele decenii, ca alternativă pentru tratarea durerilor. Acunctura mai este folosită şi în afecţiuni precum obezitatea, constipaţia sau artrita.
Un nou sindrom
Realizatorii cercetării avertizează, de asemenea, şi cu privire la pericolul reprezentat de pătrunderea pe sub piele a acelor care, spun ei, pot determina apariţia unui nou sindrom, numit micobaterioză de acupunctură.
“Este vorba despre o infecţie cauzată de micobacterii care se dezvoltă rapid în jurul punctelor de acupunctură, ca rezultat al contaminării tampoanelor din bumbac,