Românii sunt atât de conectaţi cu simţurile încât îşi pot aminti aroma asociată unei scene sau unui loc doar privind fotografiile acestora, se arată în cercetarea lansată astăzi de Nikon. Sursa: Nikon
Studiul a fost realizat în 23 de ţări şi a dezvăluit că, în ceea ce-i priveşte pe români, 80% dintre participanţi îşi pot aminti parfumul asociat unei fotografii, în timp ce 68% spun ca ar realiza fotografia unui subiect numai pe baza felului în care acesta miroase.
Campioni la parfumul amintirilor sunt, însă, spaniolii, care îşi amintesc cel mai uşor parfumul asociat unei imagini sau fotografii. La polul opus se află britanicii, care îşi amintesc cel mai greu.
De asemenea, rezultatele indică faptul că româncele acordă mai multă atenţie decât bărbaţii parfumului zonei înconjurătoare atunci când realizează o fotografie. 71% dintre participantele la studiul Nikon, dat publicităţii odată cu lansarea Coolpix, declară că ar fotografia ceva care miroase frumos, de exemplu o gradină de trandafiri.
„Aceasta cercetare indică puterea legăturii dintre amintirile noastre şi simţul mirosului. În timp ce o fotografie ne aminteşte vizual de un anumit moment în timp, dacă este asociată unui parfum va evoca cu atât mai mult amintiri emoţionale şi evocatoare – mai mult decât orice alt declanşator al amintirilor”, a spus doctorul Rachel Herz, expert mondial în psihologia mirosului şi profesor la Universitatea Brown, făcând referire la această cercetare.
Rugaţi să acorde note unei liste de parfumuri care ar declanşa cel mai probabil amintiri, 72% dintre români au menţionat mirosul asociat Crăciunului de vin fiert şi brad ca fiind prima dintre „amintirile parfumate”, iar mirosul de iarbă proaspăt tăiată şi de lemn ars aflându-se pe locurile doi şi trei.
Top 5 amintiri parfumate ale românilor: Mirosul de vin fiert sau brad aminteşte de vacanţele la