În toamna lui 1939, zeci de mii de polonezi s-au refugiat din calea războiului, trecând graniţa în România. Braţele Varşoviei s-au întâlnit, la mijlocul unei drame, cu mâna întinsă a Bucureştiului. Sursa: CODRIN PRISECARU
Lech Kaczynski ştia această poveste. Preşedintele polonez dispărut sâmbătă în accidentul aviatic de la Smolensk mergea el însuşi pe urmele istoriei. Trecutul a fost pentru el avertismentul atât de necesar împotriva unui viitor amnezic.
Pentru Kaczynski, Rusia şi Germania erau adesea binomul unei poveşti ca o rană deschisă. O poveste despre nedreptate şi suferinţă, începută pe 1 septembrie 1939, atunci când trupele Germaniei naziste au aprins fitilul celui mai sângeros conflict din istorie, atacând Polonia. O poveste continuată aproape două săptămâni în tranşee, acolo unde speranţa şi moartea trăiau în simbioză.
La mijlocul acelui septembrie, când trupele sovietice au atacat Polonia dinspre est, povestea s-a transformat într- una despre solidaritate. E un capitol despre care s-a vorbit puţin în istoria ultimelor şapte decenii: exodul refugiaţilor polonezi în România şi lunile petrecute de ei pe teritoriul unei ţări sortite aceluiaşi destin nefast.
EVZ a consultat presa vremii pentru a înţelege o bucăţică din fila uitată a acelui septembrie 1939. De peste decenii, acea solidaritate continuă să spună una dintre puţinele poveşti frumoase ale celui de-al Doilea Război Mondial. O mai găsiţi în paginile prăfuite ale epocii - în „Universul”, „Timpul” sau „Curentul”.
Un preşedinte şi un mareşal la curtea regelui
Dimensiunile „exodului” din septembrie 1939, luna care a îngropat cea de-a Doua Republică polonă, frapează. Povestea o ştiţi, în mare, din cărţile de istorie. Destinele a zeci de mii de polonezi au mai ţesut însă atunci o poveste, în România.
Pe 17 septembrie 1939, imedi
