Silviu Sergiu: „Despre sistemul mafiot din România ştiam destule lucruri. Ştiam că a acaparat scena politică, justiţia şi mediul de afaceri, ştiam cât de rapace este în cucerirea de noi zone de influenţă sau cât de avid după resurse financiare.”
Aveam o imagine de ansamblu a acestei lumi subterane care, de 20 de ani, trage România în jos, îi secătuieşte resursele, blochează instaurarea normalităţii şi îi împiedică plătitorii oneşti de taxe să se bucure întru totul de beneficiile capitalismului licit.
Puţini sunt, cred, cei surprinşi de discuţiile dintre Cătălin Voicu şi „clienţii” săi. Despre astfel de lucruri am mai avut ocazia să aflăm, în campania prezidenţială din 2004, când au fost publicate stenogramele PSD. Ele au fost o radiografie fidelă a controlului pe care PSD îl exercita asupra statului, a modului în care liderii partidului-stat îşi subordonaseră administraţia publică centrală şi locală propriilor interese.
Deşi au contribuit la pierderea de către Adrian Năstase a alegerilor prezidenţiale, stenogramele s-au dovedit benigne. Nu au produs consecinţe juridice, ci doar politice. Sistemul creat în anii ’90, perfecţionat între 2000-2004 şi nesupus între 2005-2009 a supravieţuit.
Înregistrările din dosarul „Voicu” stau mărturie. După publicarea unor informaţii parţiale din dosar, cea mai importantă întrebare este: „pe cine a prins în tentacule această caracatiţă?”. Până în momentul de faţă ramificaţiile reţelei duc, se pare, foarte sus şi foarte departe. Mulţi politicieni ar putea fi îngrijoraţi de evoluţia dosarului.
În convorbirile lui Voicu, numele apar printre rânduri, iar detalii consistente despre faptele personajelor nu sunt oferite. Transcrierea dialogurilor conţine apostila „neinteligibil” în multe dintre momentele fiebinţi.
O trecere în revistă asupra numelor din dosar şi a întrebărilor
