"Este posibil ca ceremoniile să se întindă pe două zile, sâmbătă şi duminică", a declarat un deputat din Partidul fraţilor Kaczynski, "Lege şi Justiţie". Preşedintele Poloniei Lech Kaczynski va fi înmormântat sâmbătă, a venit mai târziu confirmarea de la preşedintele Senatului, Bogdan Borusewicz. Sursa: Reuters
Oficialul a mai declarat că se aşteaptă ca toate trupurile neînsufleţite să fie aduse la Varşovia şi apoi să fie stabilite toate detaliile funeraliilor. Ceremoniile au fost amânte pentru sfârşitul săptămânii pentru că nu au fost identificate toate cadavrele.
La ceremonie şi-a anunţat deja prezenţa liderul de la Kremlin, Dmitri Medvedev, cancelarul şi preşedintele Germaniei, Angela Merkel şi Horst Kohler. MULTIMEDIA VIDEO evz.roVezi mai multe Încă o noapte de rugăciune în Polonia
Trupul Primei Doamne, identificat
Rămăşite ale diplomaţilor, militarilor şi rudelor celor ucişi la Katyn acum 70 de ani, care se aflau în avionul prăbuşit, au fost trimise la laborator pentru teste ADN, iar rezultatele sunt aşteptate abia peste 3-4 zile.
Doar 14 victime au fost identificate oficial, a anunţat ministrul polonez al sănătăţii, Ewa Kopacz. Trupul Primei Doamne, Maria, a fost identificat astăzi.
120 de apropiaţi au ajuns la Moscova azi-noapte ca să-i identifice pe cei dragi depuşi la morga din capitala Rusiei.
Poliţia a blocat circulaţia în cartierul unde se află morga. Nici jurnaliştii nu au voie să se apropie.
Este pentru prima oară când atât preşedintele cât şi Prima Doamnă îşi pierd viaţa, iar în cosntituţie nu este prevăzută o astfel de situaţie. Aşa că nu se ştie dacă vor fi organizate ceremonii separate sau comune pentru cei doi.
A treia zi de doliu
Sicriul cu trupul neînsufleţit al preşedintelui Poloniei, Lech Kaczynski, este depus la Palatul prezidenţial din Varşovia. Azi, polonezii pot să treacă pe la catafalc