Indisciplina senegalezului i-a scos din minţi pe coechipieri. Cinci fotbalişti au părăsit ieri echipa. Sursa: Agerpres
La Dinamo, haosul a atins cote nebănuite, după ce „roş-albii” au ratat miercuri seara calificarea în finala Cupei României la fotbal. „Câinii” au pierdut, în deplasare, meciul-retur cu CFR Cluj, cu scorul de 1-2. În prima manşă, în Ştefan cel Mare, cele două echipe încheiaseră la egalitate, scor 1-1.
Ca şi cum nu ar fi fost de ajuns faptul că dinamoviştii au pierdut calificarea, echipa a fost afectată şi de un veritabil război între jucători.
SUMARUL ARTICOLULUI N’Doye a aruncat în aer vestiarul de la DinamoAnaliza lui Ionel AugustinAnaliza lui Ionel Augustin
Totul a plecat de la un nou act de indisciplină al senegalezului Ousmane N’Doye, care a aruncat vestiarul dinamovist în aer.
Adrian Cristea, Zicu şi Mărgăritescu, primii grevişti
Imediat după meciul cu CFR, mijlocaşul african, însoţit de Ze Diabate şi Djakaridja Kone, coechipierii săi, a părăsit hotelul în care se aflau cazaţi „câinii”. Africanii au avut un scop precis, acela de a da o raită prin cluburile din Cluj, însoţiţi şi de Yssouf Kone, atacantul de la CFR.
Escapada jucătorilor a fost descoperită de oficialii echipei, care au luat foc la aflarea veştii că cei trei îşi fac de cap înaintea jocului de campionat cu Gloria Bistriţa, care se va disputa mâine, de la ora 21.30, pe terenul ardelenilor. Aflat la o nouă abatere disciplinară, senegalezul N’Doye a fost trimis la Bucureşti, fiind exilat pe termen nelimitat la echipa a doua.
Alături de african, la „satelit” a fost trimis şi Florin Bratu. Revenit în lotul echipei mari după o perioadă de exil la Dinamo II, atacantul se va întoarce să evolueze în Liga a II-a. Cei doi au revenit la Bucureşti cu două curse diferite de avion.
Microbuzul răzvrătiţilor