Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova: Mădălina Piţigoi este vocea prefecturii doljene

Publicat in Adevarul, joi 24 iunie 2010 ·

La doar 20 de ani era manager zonal la o importantă companie multinaţională, gestionând activitatea a zeci de subordonaţi. Principiul după care se ghidează este deschiderea faţă de oameni.

Şi-a început cariera în publicitate pe când avea 18 ani. A progresat rapid, pentru că reuşea cu uşurinţă să pună în practică informaţiile acumulate la traininguri. Astfel, la 20 de ani era deja manager pe mai multe judeţe din sudul şi vestul ţării la o multinaţională. Nu a fost uşor. „În spatele imaginii pe care o are un manager se află multă muncă şi disciplină. Ajung să îşi construiască o carieră ca lider doar cei care sunt dedicaţi meseriei şi ştiu să relaţioneze“, explică tânăra.

Ulterior i s-a oferit un stagiu de şase luni la Londra. Când a revenit în ţară i s-a propus funcţia de trainer pe ţară. A renunţat însă în favoarea unui post de purtător de cuvânt, pe care l-a ocupat după un concurs.

În prezent Mădălina Piţigoi este consultant în cadrul Prefecturii Dolj, cu atribuţii de purtător de cuvânt. Spune că nu a apucat să intre foarte bine în postura de purtător de cuvânt pentru că în cele şase luni de când activează pe această funcţie nu a apucat să facă declaraţii live, pentru televiziune, de exemplu.

„Adevărul este că mi-ar plăcea să fac asemenea declaraţii live doar dacă mă aflu la faţa locului. Nu prea mi se pare tocmai la locul său să dai o declaraţie care nu îţi aparţine. De obicei se practică acest lucru. Adică ţi se dă materialul, iar tu, ca şi purtător de cuvânt, îl transmiţi mai departe jurnaliştilor“, a mai spus Mădălina Piţigoi.

Tânăra spune că de obicei se consultă cu colega sa, Ana Maria Buşoi, care este consilier, şi împreună întocmesc comunicatele de presă. Recunoaşte că la început a avut parte şi de unele mustrări din partea superiorilor, dar că au fost remarci constructive de care a ţinut cont. Spune că i-a fost g

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 5 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 11 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 3 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 3 ore
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 6 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 12 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 6 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 7 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 9 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Premierul de la Chișinău, mesaj mobilizator pentru românii din Moldova. De ce îi îndeamnă „să meargă neapărat” la vot

HotNews acum 5 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe alegătorii care deţin şi cetăţenia română, aflați în Republica Moldova, să participe activ și să-și exercite „neapărat” dreptul de vot în cadrul alegerilor prezidenţiale din țara no

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-6°
dum.

-6°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°