După ani întregi în care nu s-au făcut decât mici peticiri, îmbunătăţirile care le vor fi aduse secţiilor de Terapie Intensivă şi bloc operator, le vor schimba total faţa
Spital Judeţean va fi reabilitat, în această perioadă, făcându-se îmbunătăţări majore la Terapie Intensivă, blocul operator de la pediatrie şi cel de la chirurgie. Reabilitarea a început chiar de marţi, când, a fost predat amplasamentul către constructori.
Pentru îmbunătăţări s-au alocat fonduri de 1,2 milioane de lei, iar lucrarea va fi finalizată în aproximativ 3 luni de zile.
“Lucrarea se preconizează a fi gata în termen de trei luni de zile, este o reabilitare consistentă, plecând de la instalaţie sanitară, instalaţie termică, toate circuitele de aer, de hidrogen, de oxigen care există în zona blocului operator, parchet acolo unde se impune, lavabilă în toate încăperile…”, declară Marius Bălu, preşedintele Consiliului Judeţean.
Aparatură veche
Pentru ca activitatea spitalului să nu fie afectată, intervenţiile chirurgicale se vor desfăşura decât în jumătate de secţie, în timp ce cealaltă jumătate va fi reabilitată.
“Lucrările au început de marţi la blocul operator de la chirurgie şi pediatrie. Este o lucrare care necesită foarte mare atenţie, pentru că nu putem opri operaţiile. Într-o jumătate de secţie se va reabilita, în cealaltă jumătate se va opera, conform graficului, pentru că nu putem perturba activitatea spitalului, iar la Terapie Intensivă la fel, de aceea spun, trebuie foarte mare atenţie”, mai adaugă acesta.
În opinia purtătorului de cuvânt al Spitalului Judeţean, îmbunătăţirile sunt bine-venite, dar consideră că acest lucru nu prezintă o prioritate faţă de nevoia acută de aparatură pe care o necesită spitalul.
Aparatele de anestezie generală, intrumentele şi restul aparatelor sunt vechi şi nec