Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Campionatul Mondial va fi 3D

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 24 iunie 2010 ·

Iubitorii fotbalului din toată lumea, care nu au ocazia să facă deplasarea în Africa de Sud, pot experimenta senzaţii apropiate de cele reale cu ajutorul transmisiunilor 3D. Sony şi FIFA au ajuns la un acord privind transmiterea unor partide de la Cupa Mondială din 2010 în format 3D. Sursa: Reuters

Deşi în România nu există încă o televiziune care să transmită 3D, iar posesorii de televizoare cu această caracteristică sunt puţini, cei care dispun de tehnologie, dar şi de un abonament la cablu care să cuprindă posturile ESPN (SUA) sau Sogecable (Spania), pot vedea unele partide din Africa de Sud în format 3D.

Din cele 10 stadioane, pe care se vor desfăşura meciurile, doar cinci au fost alese pentru a se realiza transmisiuni 3D: Soccer City şi Ellis Park din Johannesburg, Durban, Cape Town şi Port Elizabeth. Fiecare arenă va fi dotată cu şapte camere 3D, dintre care trei vor fi poziţionate deasupra terenului, iar celelalte patru la nivelul terenului.

Printre duelurile puternice din faza grupelor, care vor fi transmise 3D se numără Brazilia - Coasta de Fildeş sau Portugalia - Brazilia, dar lipsesc Germania - Serbia sau Anglia - SUA.

Programul meciurilor transmise 3D: 11 iunie: Rusia - Mexic12 iunie: Argentina - Nigeria13 iunie: Germania - Austria14 iunie: Olanda - Danemarca15 iunie: Brazilia - Corea de Nord16 iunie: Spania - Elveţia17 iunie: Argentina - Corea de Sud18 iunie: Slovenia - SUA19 iunie: Olanda - Japonia20 iunie: Brazilia - Coasta de Fildeş21 iunie: Spania - Honduras22 iunie: Nigeria - Corea de Sud23 iunie: Ghana - Germania24 iunie: Slovacia - Italia25 iunie: Portugalia - Brazilia 27 iunie: Loc 1 grupa B - Loc 2 grupa A (optimi de finală)28 iunie: Loc 1 grupa E - Loc 2 grupa F (optimi de finală)28 iunie: Loc 1 grupa G - Loc 2 grupa H (optimi de finală) 02 iulie: sfert de finală03 iulie: sfert de finală03 iulie: sfer

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prognoza meteo pentru miercuri, 27 noiembrie. Vremea este în ușoară încălzire în toată țara

Adevarul acum o ora
Vremea se mai încălzește puțin față de ziua precedentă, iar temperaturile vor fi mai ridicate decât normalul perioadei.

Licitații - 27 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Ocolul Silvic Penteleu al Academiei Române, cu sediul în Calea Mihai Viteazu, nr. 45A, oraş Nehoiu, judeţul Buzău, organizează la sediul său, în data de 10.12.2024, ora 10.00, licitaţia pentru vânzarea de masă lemnoasă pe picior - producţia anului

Călin Georgescu a chemat presa la poartă, dar a refuzat să răspundă la întrebări. Jurnaliştii: „Şi Vladimir Putin răspunde”

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Călin Georgescu, candidatul care a câştigat surprinzător primul tur al alegerilor prezidenţiale, a avut o ieşire nervoasă, marţi seară, 26 noiembrie, refuzând să răspundă întrebărilor adresate de jurnaliştii chemaţi la Izvorani. De dimineaţă, pe gru

Bolojan vrea reducerea la 300 a numărului de parlamentari, își aduce aminte de referendumul din 2009

Wall-Street.ro acum 7 ore
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţie

Doi soţi din judeţul Mureş, morţi în locuinţă / S-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon

News.ro acum 8 ore
Doi soţi din judeţul Mureş au fost găsiţi, marţi seară, morţi în locuinţă, iar ancheta preliminară a arătat că s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon. ”La data de 26 noiembrie 2024, în jurul orei 20:30, poliţiştii din cadrul I.P.J Mureş au fost sesi

Reacția MAE după "îngrijorările "externe" apărute după primul tur al prezidențialelor. "România este ferm angajată în susținerea valorilor democratice"

Ziare.com acum 13 ore
Ministerul român de Externe a transmis, marţi, 26 noiembrie, o reacţie după numeroasele “îngrijorări externe” apărute după primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Oficialii MAE precizează că ”România este ferm angajată în susţinerea valo

Un om al străzii din Arad a furat o mașină a Poliției Locale cu girofarul pornit și agenții lângă ea și a lovit apoi mai multe mașini parcate

Libertatea acum 10 ore
Un om al străzii care a observat o maşină a Poliţiei Locale Arad, parcată pe o stradă, cu semnalele luminoase pornite, s-a urcat la volan şi a plecat în viteză, fiind urmărit de altă maşină a Poliţiei Locale Arad.

BEC a anunțat rezultatele finale ale primului tur. Curtea Constituțională urmează să le valideze

HotNews acum 9 ore
Biroul Electoral Central a prezentat, marţi, rezultatele finale ale primului tur la alegerile prezidenţiale: Călin Georgescu a obţinut 2.120.401 voturi valabil exprimate, reprezentând 22.94%, iar Elena Lasconi, 1.772.500 voturi valabil exprimate, re

Adolescent de 14 ani, în comă la spital. A fost găsit electrocutat lângă un tren. Băiatul are arsuri pe 45% din suprafaţa corpului

Ziare.com acum 12 ore
Incident grav în judeţul Suceava. Un băiat de 14 ani se zbate între viață și moarte după ce a fost găsit inconştient pe vagonul unui tren, în zona Gării Burdujeni, au anunţat, marţi, 26 noiembrie, reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceav

A intrat în vigoare acordul de încetare a focului timp de 60 de zile între Israel și Liban. Ce prevede acesta

HotNews acum o ora
Miercuri dimineață la ora 4 a intrat în vigoare acordul de încetare a focului timp de 60 de zile între Israel și Liban. Preşedintele american Joe Biden a declarat că acordul „este conceput pentru a fi o încetare permanentă a ostilităţilor” S-a pus a

Vremea

București
acum

mie.

2°/7°
joi

5°/8°
vin.

5°/8°
sâm.

6°/10°
Iasi
acum

-2°
mie.

-2°/6°
joi

3°/8°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

8°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/8°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/6°
Timisoara
acum

-0°
mie.

-0°/8°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/7°