După tragedia aviatică din Rusia, vecinii bulgari au decis să nu mai folosească aeronava prezidenţială, tot un Tupolev 154 ca şi modelul avionul preşedintelul polonez care s-a prăbuşit sâmbătă.
Avionul care-i transportă pe liderii de la Sofia e blocat la sol încă de la începutul lunii, însă catastrofa din Rusia a stârnit noi motive de îngrijoare. Aşa că aeronava nu mai decolează până când nu vor fi elucidate cauzele prăbuşirii aeronavei prezidenţiale poloneze, potrivit agenţiei Novinite.
Avionul de fabricaţie sovietică este folosit de oficialii bulgari de peste 20 de ani.
Patru astfel de avioane sunt folosite în Europa: unul în Bulgaria, unul în Slovacia şi două în Polonia, dintre care unul s-a prăbuşit sâmbătă, în apropiere de Smolensk.
Chiar dacă anchetatorii ruşi cred că accidentul nu a fost provocat de o defecţiune tehnică, autorităţile bulgare se mai gândesc dacă vor continua să folosească avionului Tu-154.
Şi liderul de la Sofia a avut probleme cu aeronava. În februarie 2008, când preşedintele Gheorghi Pârvanov, mergea spre Mexic, aeronava a fost nevoită să efectueze o aterizare de urgenţă în insulele Azore, din cauza unei defecţiuni.
Scos la licitaţie
Permisul avionului bulgar Tu-154 a expirat la sfârşitul lunii octombrie, dar a fost prelungit încă un an, după verificarea tehnică efectuată la Moscova.
În februarie, Ministerul bulgar al Transporturilor a anunţat că aeronava va fi folosită până în iunie anul acesta, iar apoi va fi vândută la licitaţie. Preţul începe de la 2,5 milioane de leva (1,3 milioane de euro).
Liderii bulgari folosesc acum un avion Airbus închiriat pentru vizitele oficiale.