Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dani: „Suntem mai hotărâţi ca niciodată să luăm titlul”

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 24 iunie 2010 ·

Înaintea derby-ului feroviar cu Rapid, mijlocaşul de la CFR Cluj, unul dintre favoriţii lui Ioan Andone pe vremea când „Fălcosul” antrena în Gruia, se laudă că ardelenii au cel mai bun lot din Liga I. Sursa: Codrin Prisecaru

În timp ce granzii Capitalei gâfâie (doar Steaua a câştigat în runda de la mijlocul acestei săptămâni), CFR Cluj mărşăluieşte decisă în Liga I la fotbal. Succesul clar de joi, de la Iaşi, scor 2-0, îi recomandă pe „ceferişti” drept favoriţi la titlu.

Pe ardeleni îi aşteaptă mâine (ora 21.30, Digi Sport) derby-ul feroviar cu Rapid, formaţie pregătită de Ioan Andone, antrenorul care, acum doi ani, le-a adus ardelenilor eventul.

EVZ: Dani, aţi defilat la Iaşi şi aţi strâns patru victorii la rând în campionat. Daniel da Silva Soares: Am avut un meci greu, foarte greu la Iaşi. Am întâlnit o echipă foarte bine organizată. Am ratat mult la început. Dacă am fi marcat mai devreme, altul ar fi fost cursul jocului.

Dinamoviştii spun că au ieşit din cursa pentru titlu. Îi credeţi?

Sunt declaraţii spuse, aşa, „la mişto”, să ne adoarmă. N-au însă nicio şansă. Oricum, noi suntem mai hotărâţi ca niciodată să luăm titlul.

Urmează derby-ul cu Rapidul lui Andone.

Cu Ando am avut o relaţie foarte bună. Şi eu, şi alţii. Trebuie să uităm însă de orice fel de prietenie şi să batem Rapidul. Andone ne ştie şi calităţile, şi defectele. Asta e un avantaj pentru el, şi pentru Rapid. Avem însă şi noi surprizele noastre.

Care sunt atuurile voastre?

Avem cea mai bună echipă din Liga I. Suntem formaţia cu cel mai echilibrat lot. Dacă ne lipsesc doi-trei jucători, avem înlocuitori la fel de valoroşi. Vrem titlul cu orice preţ în acest an. E o ambiţie extraordinară. Vom rezista până la final tuturor presiunilor.

Ce-ai făcut de Paşte?

M-am uitat cum sărbătoresc românii. La no

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iron Maiden a anunțat un nou turneu mondial: „Run For Your Lives” / Primul concert din Europa va fi la Budapesta

HotNews acum 54 minute
Trupa britanică Iron Maiden a anunţat un turneu mondial, „Run For Your Lives”, care marchează 50 de ani de activitate. Turneul va începe în mai 2025 şi va dura până în 2026, notează News.ro. Potrivit primelor informaţii publicate de trupa de heavy m

Când se încălzește în România. ANM a publicat prognoza pe următoarele patru săptămâni

Ziare.com acum o ora
Meteorologii estimează că, până la jumătatea lunii octombrie, temperaturile vor fi uşor mai ridicate faţă de cele normale pentru această perioadă, în special în regiunile sudice. Ulterior, valorile termice se vor situa în jurul celor specifice perio

SuperLiga: Oţelul Galaţi vs Dinamo – Derby de podium

HotNews acum o ora
Oţelul Galaţi – Dinamo, meci contând pentru etapa a 10-a din campionatul României, este programat, vineri, 20 septembrie, de la ora 21:00, pe Stadionul Oţelul, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1 şi Prima Sport 1. Oţelul Galaţi, una dintre c

Accident grav în Gorj. Opt persoane transportate la spital, după ce un autobuz s-a ciocnit cu un microbuz

Libertatea acum o ora
Opt persoane sunt rănite, după ce un autobuz şi un microbuz s-au ciocnit, vineri dimineaţă, pe DN 67D, în zona localităţii Runcu din judeţul Gorj, anunţă Centrul Infotrafic.

Explozie într-un bloc de apartamente. Un bărbat a fost prins sub dărâmături

Ziare.com acum o ora
O explozie s-a produs, vineri dimineaţă, 20 septembrie, la un apartament din municipiul Adjud, judeţul Vrancea, o persoană fiind rănită şi scoasă de pompieri de sub dărâmături. Deflagraţia nu a fost urmată de incendiu. Pompierii au mai evacuat trei

Tată și fiică spulberați pe trecerea de pietoni

Tribuna acum o ora
Un bărbat și o fetiță au fost grav răniți într-un accident rutier produs vineri dimineață pe strada Drumul Ocnei din municipiul Sibiu. Cei doi au fost loviți în plin de un autoturism, în timp ce se aflau pe trecerea pentru pietoni. “Polițiștii Birou

Israelul a atacat Libanul și anunță că a lovit aproximativ 100 de lansatoare de rachete ale Hezbollah

Libertatea acum o ora
Avioanele de război israeliene au lansat joi seară cele mai intense lovituri din ultimul an asupra sudului Libanului, atacând poziții ale grupării Hezbollah, relatează Reuters și CNN, citat de News.ro. Armata Israelului (IDF) a precizat ulterior că

Un candidat susținut de Trump, autor al unor mesaje controversate pe un site pornografic. „Minciuni obscene de tabloid” VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un candidat republican din Carolina de Nord, unul dintre statele cele mai disputate pentru alegerile prezidenţiale americane, a exclus joi, 19 septembrie, să se retragă după dezvăluirea de către CNN a unor mesaje controversate, despre nazism sau scl

Ursula von der Leyen a ajuns la Kiev. Este a opta vizită a preşedintei Comisiei Europene în Ucraina

News.ro acum o ora
Preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a ajuns, vineri dimineaţă, la Kiev, aceasta fiind a opta sa vizită în Ucraina. ”A 8-a mea vizită la Kiev are loc în timp ce sezonul de iarnă începe în curând, iar Rusia continuă să ţintească infrastr

Horoscop pentru vineri, 20 septembrie 2024. Se întrezăresc întâlniri și dialoguri cu prietenii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Ești plin de energie si dornic sa rezolvi cat mai multe treburi. Ba vrei sa le rezolvi si pe ale altora, ceea ce nu se recomandă. Sunt momente excelente pentru a-ti trasa planuri noi de viitor si pentru a te înnoi. Vei fi nevoit sa cheltuiest

Vremea

București
acum

16°
vin.

16°/22°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/27°
lun.

17°/28°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/23°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/26°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/21°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
lun.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

11°/21°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
Timisoara
acum

16°
vin.

14°/23°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

14°/26°