Prima probă scrisă este la română, urmată pe 30 iunie de proba profilului. Proba la alegere are loc pe 2 iulie. La nivelul Brăilei au fost organizate opt centre de examen şi două de evaluare. Inspectorul şcolar general, prof. Viorel Botea, spune că avem profesori suficienţi pentru asistenţă şi evaluare.
Mai sunt doar câteva zile până când absolvenţii clasei a XII-a intră în a doua rundă a examenului de bacalaureat, în febra probelor scrise.
Adevăratele emoţii pentru cei 2.816 de elevi înscrişi la bacalaureat încep luni, 28 iunie, cu proba de limba şi literatura română. Urmează, la doar două zile, pe 30 iunie, proba obligatorie a profilului, adică matematică sau istorie, probă diferenţiată în funcţie de profil.
Ultima probă scrisă, cea la alegere, este programată pe 2 iulie.
„Sunt emoţionată pentru că este un examen foarte important în viaţa oricărui om. Cu toate că am învăţat în toţi anii, iar în acest moment mai am foarte puţin de recapitulat, tot am emoţii, indiferent de câte examene am mai dat până acum. Abia aştept să se termine, să mă pot linişti şi să pot merge mai departe în drumul vieţii", ne-a spus Ana Maria Bianu, absolventă a clasei a XII-a, la Liceul cu Program Sportiv.
Rezultate, pe 4 iulie
Emoţiile liceenilor se vor termina pe 4 iulie, când vor fi afişate rezultatele. Şi tot în aceeaşi zi, în intervalul orar 16.00 - 20.00, cei nemulţumiţi pot depunde contestaţii. Rezultatele finale vor fi afişate pe 8 iulie, lucrările fiind recorectate între 6 şi 7 iulie.
În ceea ce priveşte desfăşurarea examenului de bacalaureat, conducerea Inspectoratului Şcolar ne-a asigurat că nu sunt niciun fel de probleme. Ba mai mult, avem cadre didactice suficiente pentru asistenţă şi evaluare.
„Avem numărul necesar de vicepreşedinţi, profesori evaluatori, asitenţi, nu este nicio problemă la Brăila în ceea ce priveşte organizarea ex