Gospodării inundate, drumuri distruse, circulaţie blocată, panică, maşini afectate de apă în trafic şi culturi calamitate, acesta este bilanţul ploilor torenţiale care s-au înregistrat în judeţul Mehedinţi. Drumul European 70 a fost paralizat la intrarea în Drobeta Turnu Severin, iar pe unele locuri s-au format adevărate cratere în asfalt. Prefectul judeţului Mehedinţi, Ion Mâţu, a reclamat lipsa de fermitate a celor de la ISU şi a ameninţat cu demiterea în cazul în care situaţia se va repeta.
Ploaia care a început să cadă din abundenţă încă de la începutul weekendului trecut a produs daune în mai multe localităţi din Mehedinţi. 19 gospodării au fost afectate de inundaţii şi 30 de localităţi au rămas pentru mai multe ore fără energie electrică. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Drobeta“ a încercat să facă faţă solicitărilor, însă au fost şi cazuri în care lupta cu apa a fost zadarnică. La Drobeta Turnu Severin a plouat aproape fără încetare o zi şi o noapte, iar cantitatea de precipitaţii a fost de 60 l/mp. Traficul a fost restricţionat pe DE 70, la ieşirea din Severin spre Timişoara, iar din cauza volumului mare de apă de pe carosabil a apărut un crater de aproape trei metri diametru. La faţa locului a intervenit o echipă de 20 de muncitori de la Secom, alţi 20 de salariaţi de la Brantner, precum şi membrii comitetului local pentru situaţii de urgenţă, care au lucrat până aproape de miezul nopţii.
„S-a intervenit în jurul orei 16.30, iar la ora 22.00 groapa era acoperită. Pe acest sector de drum s-a acumulat o cantitate mare de apă într-un timp foarte scurt, apă provenită de pe Serpentina Roşiori, dar şi cea venită dinspre bulevardul Aluniş. Canalizarea nu este de vină în zonă“, a precizat Constantin Năsărâmbă, reprezentant al Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Primăriei Severin.
Ploile torenţiale nu s-au oprit nici