Dolarul american s-a întărit puternic în ultima perioadă, iar explicaţiile obişnuite au revenit în articolele din presa financiară: economia americană şi-a consolidat traiectoria de ieşire din recesiune, este mai dinamică şi mai flexibilă decât oricare altă economie, în special faţă de cele din Europa, pachetele de stimulare ale adminis-traţiei Obama au făcut minuni şi aşa mai departe.
Chiar aşa să fie oare? Dacă refugiul investitorilor în dolar a fost doar o reacţie de panică la criza datoriilor suverane din Europa?
Într-un articol publicat recent de către Council on Foreign Relations, profesorul Francis E. Warnock susţine că SUA s-a aflat foarte aproape de un colaps al pieţei obligaţiunilor guvernamentale la sfârşitul anului trecut. Randamentele obligaţiunilor de 10 şi 30 de ani au crescut vertiginos de la minimul istoric înregistrat la sfârşitul anului 2008 (vezi grafic 1) şi ameninţau capacitatea de refinanţare a deficitului bugetar.
Atunci s-a întâmplat un miracol. Criza financiară a Greciei a devenit extrem de acută într-un interval scurt şi a determinat exodul masiv către "siguranţa" oferită de obligaţiunile de stat americane. După o creştere cu 72,5% în 2009, randamentul obligaţiunilor cu maturitatea la 30 de ani a scăzut cu 11,6% de la începutul lui 2010, iar un avans similar pentru obligaţiunile de 10 ani a fost urmat de o scădere a randamentelor cu 17,5%.
Profesorul Warnock avertizează că "autorităţile din SUA trebuie să înţeleagă că nu asistăm la o resetare, nici la un nou început; este doar o pasă norocoasă". În opinia lui Warnock, această situaţie favorabilă trebuie utilizată pentru reducerea datoriilor guvernamentale.
Bineînţeles că sfaturile au fost ignorate la Washington, după cum o arată şi scrisoarea trimisă liderilor G20 de către preşedintele Obama, în care se promovează noi pachete de stimulare fiscală. Cât va mai
