Actorul Dorian Boguţă îşi începe cariera de regizor direct pe Riviera franceză, cu scurtmetrajul „10”, cu buget zero. Sursa: Arhiva EVZ
Cea de-a 63-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes se va desfăşura între 12 şi 23 mai. Şi-n acest an s-au înscris şi au fost selectate pelicule româneşti. Surpriza vine însă de la scurtmetraje, acolo unde pelicula „10” a lui Dorian Boguţă a ajuns, printre alte filme, în programul festivalului.
Este vorba despre debutul regizoral al actorului cunoscut din serialul „Efect 30”, unde a fost partenerul Andreei Raicu, dar şi din lungmetrajul „Francesca”, regizat de Bobby Păunescu, unde are rol principal alături de Monica Bârlădeanu, sau din serialul „Lombarzilor 8” (2006), unde a fost personajul „Leonard Matei”.
Toată lumea a muncit voluntar, dar profesionist
Meritul acestei selecţii este cu atât mai mare cu cât filmul lui Boguţă a fost realizat cu „buget zero”, fără sponsorizări. Toată lumea a muncit voluntar, dar profesionist, de la cameraman şi sunetist la actori şi figuranţi.
„Am lucrat foarte bine cu Dorian. Atmosfera la filmări a fost grozavă. Noi am mai colaborat la «Lombarzilor 8», ne cunoaştem de mai multă vreme, iar el, fiind actor, a ştiut ce să-mi ceară şi cum să pună problema. Chiar dacă a fost emoţionat şi stresat, fiind la primul lui film”, declară pentru EVZ actriţa Irina Teodorescu, interpretă a rolului principal.
Alături de ea, în film mai apar Andrei Aradits şi Mirela Oprişor. Povestea cuplului Vlad - Irina, ajuns într-un moment de cumpănă, reprezintă punctul de plecare al filmului de 19 minute. Văzând că relaţia sa se destramă, Vlad îşi invită iubita la un ultim vals, în încercarea de a împiedica deznodământul nefericit.
Trecerea lui Dorian Boguţă de la actorie la regie s-a făcut într-un mod natural. „Scrierea scenariu