„Viaţă şi destin”, de Vasili Grossman, un roman monumental, de aproape o mie de pagini, interzis în fosta Uniune Sovietică şi salvat prin microfilmare, apare săptămâna viitoare la Polirom Sursa: AFP

Vasili Grossman a murit crezând că opera lui sfârşise în subsolurile KGB-ului. În 1964, la patru ani după ce încercase să publice „Viaţă şi destin” şi la trei ani după ce agenţii îi răscoliseră casa în căutarea manuscrisului, a copiilor şi a maşinii de scris, autorul cărţii care avea să fie numită, fără ezitare, capodopera literaturii ruse din secolul al XX-lea sau echivalentul lui „Război şi pace”, se stingea convins că aceasta nu i-a supravieţuit.

Disperat, Grossman îi trimisese lui Hrusciov o scrisoare în care folosea cuvinte mari, ca „libertate”, „individ”, implorându-l să-i redea propria creaţie. Şeful Politburo-ului, Mihail Sluşov, l-a descurajat însă definitiv în 1962, declarând ironic că această carte, care ar putea stârni mai multă vâlvă decât „Doctor Jivago”, nu va putea fi publicată în URSS în următorii 200 de ani.

La zece ani după moartea autorului (la vîrsta de 59 de ani, din cauza unui cancer la stomac), un prieten, Semion Lipkin, face rost de ultimul exemplar existent, microfilmat de agenţii KGB, şi îl scoate din ţară cu ajutorul cercetătorului rus Andrei Saharov şi al scriitorului Vladimir Voinovici. În 1980, cartea apare în Elveţia, iar în 1988 este permisă publicarea ei în URSS.

Săptămâna viitoare, „Viaţă şi destin” apare şi în limba română, în traducerea lui Laurenţiu Checicheş, la Editura Polirom.

Despre spiritul uman

Scris în anii de după moartea lui Stalin, romanul a fost proiectat ca o continuare a precedentului, „Pentru o cauză dreaptă”, în care tonul acuzator al lui Grossman la adresa regimului este mult mai moderat.

Fundalul cărţii „Viaţă şi destin” este asediul de