Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba-Iulia au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a avocatului Neliana Ursachi pentru infracţiunea de trafic de influenţă.
Avocatul a fost reţinut la solicitarea procurorilor anticorupţie în data de 8 martie 2010, iar mai apoi magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia au dispus arestarea pe termen de 29 de zile. „În perioada septembrie – decembrie 2009, inculpata Neliana Ursachi, avocat în cadrul Baroului Hunedoara, a lăsat să se creadă că are influenţă asupra unor judecători din cadrul Tribunalului Hunedoara, şi a pretins şi primit de la un denunţător suma de 5.500 lei pentru a-i determina pe magistraţi să dea o soluţie favorabilă denunţătorului într-un dosar civil aflat pe rolul acestei instanţe”, arată procurorilor anticorupţie.
Anchetatorii au hotărât şi instituirea sechestrului asigurător asupra sumei de 5.500 lei pentru ca instanţa să dispună confiscarea specială a sumei de bani ce face obiectul mitei. Procurorii anticorupţie precizează însă că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie. Dosarul a fost înaintat spre judecare la Curtea de Apel Alba - Iulia.
Onorarii de peste 80.000 de lei pentru procese pierdute
Avocatul Neliana Ursachi a mai fost în atenţia presei în toamna anului trecut când a încasat peste 83.000 de lei de la Spitalul Municipal Lupeni pentru asistenţă juridică numai că nu a reuşit să convingă instanţa că unitatea pe care o reprezintă are dreptate, iar sentinţele au fost în defavoarea unităţii medicale.
Mai mult, spitalul a fost nevoit să plătească, pe lângă onorariile şi cheltuielile