Inginerul Panaite Mazilu a proiectat în premieră structuri antiseismice în România – la Casa Scânteii – apoi a încercat să-i înveţe şi pe alţii. O poveste despre cum au tratat românii construcţiile şi pe ingineri în ultima sută de ani.

S-a născut pe vremea când pe drumurile României se mergea cu trăsura, iar cutremurele erau „de la Dumnezeu”. Între timp au trecut 95 de ani şi chiar dacă n-a reuşit să influenţeze cum ar fi vrut starea drumurilor, a reuşit măcar să introducă în construcţiile româneşti normele antiseismice. Inginerul Panaite Mazilu împlineşte mâine 95 de ani şi e supranumit „profesorul de rezistenţă al României”.

Viaţa lui e o carte de istorie scrisă la persoana întâi. A luat România de la 1915 şi a trăit-o cu plăcere chiar dacă i-a văzut multe defecte. Îl admiră pe Petre Carp - pe care-l consideră actual cu butada „România are atâta noroc încât nu mai are nevoie de politicieni”; a învăţat matematică de la Gheorghe Ţiţeica, a făcut armata, dar nu şi războiul; a muncit sub directivele PCR; a încercat să-i explice, fără succes, lui Ceauşescu care e rostul acoperişului unei case şi mai ales a învăţat mii de ingineri din ţara asta cum se construieşte o clădire rezistentă, fiind până la 70 de ani profesor la Politehnică. După 95 de ani, acum membru de onoare al Academiei Române, Mazilu spune că toată viaţa a făcut ce i-a plăcut, a construit şi i-a învăţat şi pe alţii s-o facă, iar în viaţa de zi cu zi a fost un comod căruia i-a plăcut să trăiască în confort – un cuvânt pe care ştie că Ceauşescu îl ura – şi niciodată nu i-a trecut prin cap să emigreze, chiar dacă statul român i-a furat proprietăţile familiei şi, după 70 de ani îl fură şi la pensie: „Ce vrei, tăran, aici mă simt bine, sunt acasă la mine, aici e familia. Ce dacă poporul are defecte ce, eu trăiesc cu poporul?”.

SUMARUL ARTICOLULUI Casa Scânteii: „Tovarăşe Mazilu, pune şi du