* cel mai longeviv culturist român a adus ţării noastre primul titlu continental la masters * Vasile Crăciun a demonstrat că este cel mai bun de pe continent * după titlul european, ambiţiosul culturist brăilean şi-a stabilit un nou ţel, o medalie la Campionatele Mondiale
* "Eu am scris şi trei cărţi despre culturism, însă nu le-am publicat până acum", spune Vasile Crăciun, nedorindu-şi altceva decât să fie sănătos
În weekend-ul trecut, culturistul Vasile Crăciun a obţinut cea mai mare performanţă din ultimii ani pentru sportul brăilean, dar şi pentru cel naţional, făcând istorie în culturismul românesc şi obţinând prima medalie de aur la masters pentru România.
După bronzul din 2009, Vasile Crăciun s-a pregătit intens pentru competiţia continentală din acest an, însă o întindere musculară, destul de gravă, părea să-l ţină departe de concursuri. Toate iluziile începeau să se năruie, competiţia din Ucraina se apropia şi starea sa de sănătate nu se ameliora.
"Am ratat Balcaniada, iar şansele mele de a participa la europene erau reduse, dar cu toate acestea nu am încetat să mă pregătesc. Cu două săptămâni înainte de europene am avut o întâlnire cu reprezentanţii federaţiei, la Buzău, şi atunci m-am hotărât să particip. Culturismul este viaţa mea şi nu pot renunţa la acest sport", a precizat Vasile Crăciun.
În Ucraina, la Donetsk, brăileanul a avut de înfruntat 11 adversari, printre ei fiind, bineînţeles, şi medaliaţii din ultimii doi ani, dar, contrar aşteptărilor, niciunul dintre ei nu a reuşit să treacă de faza semifinalelor şi să ajungă între primii şase culturişti din Europa. Apoi, în ultimul act, Vasile Crăciun a demonstrat că este cel mai bun de pe continent la masters.
"A fost un concurs puternic, în care am încercat să dau totul pentru a-i impresiona pe arbitri şi am izbutit. Am reuşit să intru în final