Oieritul românesc supravieţuieşte cu greu, între subvenţia europeană care vine târziu, dezinteresul tineretului pentru meseria de cioban, şi supremaţia supermarketurilor care ne bagă pe gât brânză de import. Sursa: Dollores BenezicSursa: Dollores BenezicSursa: Dollores Benezic
1 /.
Se zice că înainte de ‘89 un miliţian s-a dus la piaţă ca să cumpere brânză. A întrebat-o pe bătrâna care vindea mai multe soiuri, care e de oaie? Mamaie i-a dat să guste dintr-o bucată, dar miliţianul, de cum a pus pe limbă, i-a strigat indignat bătrânei că aia nu e brânză de oaie. “De, mamă, se cunoaşte cine a fost cioban!”, i-ar fi replicat atunci bătrâna.
Că o fi banc, că o fi fapt, aşa povestesc azi oierii, ca să se mai amuze când le trece pragul cineva de la oraş. Hazul e făcut cu necaz, totuşi, iar miliţianul din poveste, dincolo de conotaţia peiorativă a cuvântului cioban, are şi alte valenţe.
SUMARUL ARTICOLULUI De ce nu-i prieşte Mioriţei iarba din Uniunea EuropeanăCe ar trebui să facă statulCe ar trebui să facă statul FOTO evz.ro
De ce nu-i prieşte Mioriţei iarba de UE
O dată ar fi sistemul opresiv comunist, care îi hăituia pe crescătorii de animale, le zeciuia turmele, îi alunga de pe păşunile comunale, şi cerea şpăgi în miei şi brânză la fiecare Paşte.
A doua semnificaţie e aia a omului plecat dintre ciobani, la oraş, ca să devină cineva, să scape de munca grea de la coada oii. Ambele variante fac parte din istoria recentă a oieritului românesc şi definesc, cum e mai rău, prezentul breslei.
Nici azi oierii nu sunt mai bine văzuţi de stat, şi nici tineretul nu mai dă buzna la oi. “Transhumanţa” ciobanilor către o viaţă mai comodă, combinată cu dezinteresul statului, în ultimii 20 de ani, pentru zootehnia autohtonă au făcut ca oieritul, ramura cea mai dificilă a creşterii animalelor, să fie practicat mai degrab
