Singurul centru în care se acordă asistenţă copiilor-victime ale traficului va fi evacuat mâine, deşi procesul privind proprietatea imobilului nu s-a încheiat. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU
Insensibili la semnalele societăţii civile, dar şi la soarta celor câtorva zeci de copii-victime ale traficului de persoane găzduţi în centrul „Gavroche”, din Capitală, administratorii societăţii Bucur Obor promit că mâine vor evacua imobilul. Asta, deşi procesul prin care ar urma ca mai-marii firmei bucureştene să fie declaraţi proprietari de drept ai imobilului nu s-a încheiat.
Pus în imposibilitatea de a riposta, edilul sectorului 2, Neculai Onţanu, speră să găsească astăzi un nou imobil în care centrul să funcţioneze mai departe.
„Noi avem un titlu de executare silită”
„Curtea de Apel a decis, marţi, să amâne pentru luna mai judecarea recursului făcut de Direcţia pentru Protecţia Copilului împotriva hotărârii tribunalului care ne dădea câştig de cauză. (...) Cu toate acestea, noi avem un titlu de executare silită şi-i vom evacua vineri (mâine - n.r.). Dacă în mai se va casa din nou sentinţa tribunalului sau pierdem procesul, vom merge la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Asta, pentru că imobilul a fost al societăţii noastre de când aceasta aparţinea statului”, a explicat Gelu Manea, directorul societăţii Bucur Obor.
În plus, acesta susţine că a făcut deja demersuri pentru ca micuţii asistaţi la „Gavroche” să fie găzduiţi temporar în centre ale unor organizaţii nonguvernamentale, pe cheltuiala firmei.
Ce se va întâmpla însă cu copiii ce urmează să fie repatriaţi în perioada următoare din state vesteuropene, unde au fost trimişi la cerşit, folosiţi la comiterea de infracţiuni sau abuzaţi sexual, e problema autorităţilor.
„Am încercat să găsim soluţii pentru aceşti copii. De altfel, am primit deja r