Bucureştenii pot participa astăzi, începând cu ora 12.00, la peste 70 de evenimente culturale ce marchează cea de-a patra ediţie a Nopţii Institutelor Culturale, organizate de European Union National Institutes for Culture.
Printre institutele implicate în proiect sunt British Council, Fundaţia Culturală Greacă, Institutul Goethe, Institutul Cervantes şi Institutul Francez. British Council va oferi lecţii de vals englezesc de la ora 20.00, iar Institutul Cervantes va proiecta lungmetrajele „Smoking room“, „Las Huellas borradas“ şi „Sé quien eres“, între orele 00.00-5.00. De asemenea, Fundaţia Culturală Greacă va organiza un concurs de învăţare a limbii greceşti, între orele 19.00 şi 20.30, şi vizionarea celebrului film “El Greco”. Pelicula va rula la Institutul Cervantes, de la ora 22.00.
Pentru deplasarea între cele 11 centre, organizatorii pun la dispoziţie o linie specială gratuită de autobuz care va circula pe traseul Piaţa Presei-Piaţa Spaniei-Piaţa Romană - Aviatorilor, între orele 23.00 şi 4.00. De asemenea, vizitatorii pot ajunge la sediile institutelor şi cu cele 100 de biciclete oferite gratuit în Parcul Tineretului. Condiţia este ca doritorii să trimită dinainte o solicitare la adresele online pr@culturapoloneza.ro sau mirela@culturapoloneza.ro.
British Council
12.00-21.30 – 50% reducere la Biblioteca British, la toate abonamentele
18.00-20.00 – Testează-ţi cunoştinţele de limba engleză
18.00-21.00 – Cricket / Descoperă spiritul jocului! Combină teoria cu practica jocului, live sau pe Wii!
18.00-01.00 – Concurs de expresii englezeşti
20.00-21.00 – Lecţii de vals englezesc
21.00-21.30 – Neil & James' Concert
21.30-23.00 / 01.00-2.40 – Proiecţie British Animation Awards (BAA) 2010
23.00-00.40 – The Selector – DJ Show
Centrul Cultural al Republicii Ungare / Institutul Polonez