Talentul şi experienţa au făcut din Diane Pernet un lider de opinie în moda internaţională.
Invitată la Cluj Fashion Week, Pernet nu a ezitat să facă un portret al designerului român. Succesul în design vine greu, cu răbdare, iar cei care au un cuvânt din ce în ce mai greu de spus în modă sunt bloggerii, explică Diane Pernet într-un interviu acordat EVZ.
Diane Pernet cunoaşte moda cel mai bine. Creatoare, stilistă, costumieră, fotograf în anii ’80 în New York şi jurnalist, excentrica franţuzoiacă dezvăluie o modă în continuă transformare, prin festivalul de film de modă ale cărui baze le-a pus în 2008 (ASVOFF), în opoziţie cu viziunea statică a publicaţiilor tipărite.
Timp de 13 ani în lumea modei de la New York, Diane spune că acea perioadă de început a carierei i-a marcat traiectul ulerior. Totuşi, “din numeroase motive, a pierdut cea mai frumoasă şi mai prolifică parte a trecutului său”. După “epoca” newyorkeză, a urmat o alta de creaţie de costume de film şi cea de jurnalist de specialitate.
Pernet a lucrat ca editor de modă pentru două dintre cele mai prestigioase reviste de gen, “Elle” şi “Vogue”. Acum, franţuzoiaca este iniţiatoarea renumitului festival de film de modă din lume, “A Shaded View of Fashion Film” şi una dintre vocile cele mai avizate în materie.
EVZ: Sunteţi “proprietara” unuia dintre cele mai puternice bloguri de modă din lume. Cum a fost creat?
Diane Pernet: După îndelungi experienţe ca editor fashion, am considerat că e momentul să mă dedic, exclusiv, plăcerii de a scrie. Am început ca blogger cu telefonul mobil. În momentul în care am realizat că blogul nu mai e doar o formă de autoexprimare, am decis să extind proiectul şi să pun bazele unui blog în toată puterea cuvântului. Textele mele reflectă experienţa şi sunt legate de subiectele care mă interesează - artă, arhitectură, mod