A crescut printre haine şi în lumea modei, practice şi nici nu s-a gândit vreodată să aleagă un alt domeniu de activitate. “Nu ştiu să fac altecva mai bine!” spune Alexandra, căreia creaţia vestimentară îi este profesie şi marea pasiune
Tocmai a realizat prima colecţie de ţinute de zi şi de seară, 16 ieşiri în total. Este o colecţie care se poate purta cu uşurinţă. Este foarte mândă de ea pentru că reprezintă, practice debutuil ei ca şi creator de modă.
Deşi este foarte tânără, se pricepe şi la afaceri, ea împreună cu familia ei punând pe picioare în 1994 o afacere din domeniul industriei textile. Lucrează numai pentru export, cu material din export. “Împreună cu sora mea, “Claudia Angheloiu, şi cu mama, ne ocupăm de acesată firmă. Acum urmează să facem modele noi, create de noi, care se vor vinde în Italia şi Franţa”, spune Alexandra.
Iubeşte rochiile de seară
Când vine vorba de creaţiile preferate, Alexandra iubeşte să realizeze rochii de seară. Sunt creaţiile ei preferate, cele mai apropiate de suflet. “Caut să realizeze ceva original din detalii. Mi se par foarte importante, ele schimbă totul la o ţinută”, spune Alexandra. Creatorul ei preferat este Alexander Mcquin, care foloseşte voaluri şi ţesături la modul conceptual.
“Nu există piaţă de calitate!”
Despre piaţă vestimentară românească, Alexandra crede că nu oferă suficient pe partea de vestimentaţie de calitate şi pentru persoanele mature. “Din ce în ce mai bine. Lipseşte piaţa pentru domni şi doamne, nu doar la noi, ci şi afară. Creatorii români se concentrează prea mult pe tineret.”, spune Alexandra.
Cum se îmbracă bărbaţii români
Şi băarbaţii din România încep să se îmbrace mai bine. Abia acum încep, dar nu au propriu-zis o educaţie a vestimentaţiei şi rolul principal pentru a-i „struni” revine doamnelor. „Bărbaţii romţni nu au o eduaţie a