Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-a închis robinetul de bani

Publicat in Adevarul, joi 24 iunie 2010 ·

Autorităţile locale au anunţat astăzi că nu mai investesc niciun leu în Municipal MCM Târgovişte. Primarul Gabriel Boriga a spus că prioritate are comunitate, în timp ce situaţia campioanei României la baschet feminin rămâne pe planul doi.

Municipal MCM Târgovişte a rămas fără sprijinul financiar al autorităţilor locale, iar de acum campioana României va trebui să se descurce din fonduri proprii. Zvonul a fost confirmat chiar de primarul Gabriel Boriga, care a afirmat că prioritate are comunitate şi nu baschetul. „Sprijinul financiar acordat echipei de baschet încetează. O spun cu durere, este o decizie grea, dar comunitatea este mai importantă. A fost o poveste frumoasă, poate cea mai frumoasă. Avem nevoie de bani pentru a plăti salariile profesorilor, a poliţiştilor comunitari şi a funcţionarilor publici. Nu mă mai interesează. Poate se vor găsi iubitori ai baschetului, care să investească în echipă”, declară Gabriel Boriga, primarul Municipiului Târgovişte.

Cătălin Tănase, antrenorul campioanei României la baschet feminin, spune că va încerca să găsească soluţii pentru ca echipa să rămână la nivelul Diviziei A. „Vom vedea ce soluţii vom găsi. Probabil, în condiţiile de criză prin care trece ţara sunt alte priorităţi. Dacă nu vom reuşi să găsim soluţii, asta este, o să ne căutăm echipe”, mărturiseşte Cătălin Tănase, antrenorul campioanei.

Municipal MCM Târgovişte a câştigat ultimele două ediţii ale Diviziei A la baschet feminin şi are în palmares nouă titluri de campioană naţională.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Crin Antonescu a dat o declaraţie la Securitate, în 1988, despre un prieten care a încercat să fugă din ţară / CNSAS a transmis că nu a fost colaborator / Antonescu: Am fost o victimă a Securităţii, nicidecum un colaborator - DOCUMENT / VIDEO

News.ro acum 4 ore
Candidatul Coaliţiei la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, face, marţi după-amiază, declaraţii de presă, după ce Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a transmis că, în 1988, a dat o declaraţie la Securitate despre

Biroul Electoral Central anunţă că a dispus, în perioada 4-12 aprilie, eliminarea de pe marile platforme online a 609 materiale publicitare politice cu conţinut ilegal / 149 dintre acestea erau postate de persoane fizice

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) anunţă, marţi seară, că a dispus, în perioada 4-12 aprilie, eliminarea de pe marile platforme online a 609 materiale publicitare politice cu conţinut ilegal. 149 dintre acestea erau postate de persoane fizice, restul f

Andreea Cotruta, campioană europeană la 59 kilograme. Ea a obţinut argintul la smuls şi aruncat

News.ro acum o ora
Sportiva Andreea Cotruta a devenit campioană europeană la 59 kilograme, cu un total de 208 kilograme.

Un bărbat a murit, după ce a fost lovit de o mașină care dădea cu spatele

Adevarul acum o ora
Un accident cu sfârșit tragic a avut loc marți după-amiază, 15 aprilie, în localitatea Tăuții de Sus, județul Maramureș. Un bărbat în vârstă de 63 de ani și-a pierdut viața după ce a fost acroșat de un autoturism care efectua o manevră de mers înapo

A fost arestat al cincilea suspect în cazul furtului Coifului de aur de la Coţofeneşti şi al altor obiecte din patrimoniul naţional al României/ Poliţiştii olandezi au făcut o percheziţie la locuinţa bărbatului

News.ro acum 7 ore
Al cincilea suspect în cazul furtului Coifului de aur de la Coţofeneşti şi al altor obiecte de tezaur care fac parte din patrimoniul naţional al României a fost arestat marţi dimineaţă, în locuinţa sa din Alkmaar. Potrivit poliţiştilor olandezi, obi

Șeful NATO, Mark Rutte, reafirmă sprijinul pentru Ucraina în timpul unei vizite surpriză la Odesa

G4Media acum 55 minute
Sprijinul NATO pentru Ucraina rămâne „neclintit”, a declarat secretarul general al Alianței, subliniind că peste 20 de miliarde de euro în asistență pentru securitate au fost deja promise de aliați în primele trei luni ale anului 2025. Mark Rutte a

Escrocherie în numele ANAF. Nu deschideţi aceste emailuri!

Botosani News acum 3 ore
ANAF îi avertizează pe contribuabili în legătură cu o nouă escrocherie, în care, în numele instituţiei, oamenii sunt informaţi că au dreptul la rambursarea unor sume de bani şi puşi să acceseze anumite linkuri din aşa-zisa înştiinţare. Agenţia Naţio

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Volodimir Zelenski cere ca legea marţială şi mobilizarea generală să fie prelungite până în august

News.ro acum 3 ore
Ucraina nu pare să se aştepte la o încetare a ostilităţilor prea curând, în ciuda cuvintelor optimiste ale emisarului american Steve Witkoff, care s-a întâlnit vineri cu Vladimir Putin la Moscova. Preşedintele Volodimir Zelenski a depus marţi în Rad

Știri România Un copil de 2 ani a supraviețuit miraculos după ce a căzut de la etajul 7!

Ziua Constanta acum 7 ore
Scene de coșmar în Sectorul 6 al Capitalei, unde un copil de doi ani a căzut de la etajul 7. Mama acestuia a sunat disperată la 112. Astăzi, 15 aprilie 2025, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 25 Pol

Vremea

București
acum

11°
mar.

8°/14°
mie.

8°/24°
joi

9°/22°
vin.

9°/22°
Iasi
acum

12°
mar.

8°/16°
mie.

11°/22°
joi

10°/22°
vin.

10°/22°
Constanta
acum

mar.

5°/15°
mie.

10°/17°
joi

9°/13°
vin.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

9°/17°
mie.

9°/26°
joi

11°/24°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

16°
mar.

12°/20°
mie.

11°/27°
joi

13°/27°
vin.

11°/17°