Tehnica stimulării organismului prin masaj şi muzică relaxează, reduce problemele cardiace şi ajută la dezvoltarea aptitudinilor sociale.
Muzica şi masajul pot fi metode excelente de relaxare a organismului, dar în acelaşi timp încurajează şi exprimarea nonverbală şi dezvoltarea aptitudinilor sociale (ascultare, atenţie, contact personal direct). Masajul combinat cu muzica lentă refac echilibrul energetic din corp şi diminuează stresul, îmbunătăţesc activitatea cardiacă şi respiratorie.
Armonie fizică şi sufletească, ascultând muzică lentă
Cercetătorii susţin că muzica vindecă atât corpul, cât şi mintea. „În timpul masajului, clienţii se bucură simultan de beneficiile masajului şi meloterapiei, cele două metode completându-se reciproc. Terapia prin muzică reface armonia fiziologică, dar şi pe cea sufletească.
Datorită efectelor de natură psihologică, muzica reduce anxietatea şi atenuează senzaţia de durere”, este explicaţia Simonei Negrilă, terapeut la clubul de fitness Wourld Class România. „Masajul de relaxare se face la nivelul întregului corp şi are ca scop eliminare rapidă a oboselii, relaxarea musculară şi generarea unei stări generale bune”, adaugă Daniela Robu, terapeut la Cris Med Tahion, Bucureşti.
Între 70 şi 200 de lei, o şedinţă de terapie
Pe lângă relaxare, terapia îmbunătăţeşte şi calitatea somnului. „Muzica lentă combate insomnia, relaxează, ajută la refacerea echilibrului energetic din corp, creşte încrederea în sine şi capacitatea de relaţionare cu ceilalţi. Terapia diminuează stresul şi reduce intensitatea durerilor reumatice şi migrenelor”, spune terapeutul Simona Negrilă.
Pentru calmarea sistemului nervos, se recomandă Beethoven, iar pentru relaxare şi destindere psihică - Debussy şi Chopin. Costul unei şedinţe de o oră variază între 70 şi 200 de lei. Nu în ultimul rân