În vara anului 1990, Poliţia Română începea să aibă probleme tot mai serioase cu un nou tip de flagel infracţional - traficul şi consumul de droguri. În acest scop, la nivelul IGP a fost înfiinţată Direcţia de arme, explozibile şi stupefiante, sub conducerea col. Gheorghe Rădulescu.

Într-un interviu pentru ziarul Adevărul, col. Rădulescu justifica necesitatea existenţei unui asemenea departament atât prin angajamentele recente ale României pe plan internaţional privind lupta anti-drog, cât şi datorită informaţiilor referitoare la intenţiile traficanţilor internaţionali de a fonda "Linia a II-a balcanică". În planul acestora, ţara noastră urma să devină depozitară de stupefiante, dar şi piaţă pentru consum.

Reprezentanţii Poliţiei se plângeau presei că erau lipsiţi de experienţă, întrucât "vechiul regim" nu acordase suficientă atenţie problemei drogurilor. Munca specialiştilor, atâţia câţi existau, era socotită periferică în cadrul Miliţiei. Lipseau dotările tehnice în toate domeniile specifice - testare, interceptare, probare şi recoltare. Cu toate acestea, în ultimii douăzeci de ani ai comunismului fuseseră confiscate 340 kilograme de stupefiante, care fuseseră arse abia la începutul anului 1990.

Având în vedere pericolele externe, Inspectoratul General al Poliţiei începuse să ia primele măsuri pentru prevenirea tranzitului şi traficului de droguri. Astfel, autorităţile vamale primiseră câini specializaţi în depistarea de stupefiante, precum şi truse de reactivi, pentru testările oricăror substanţe suspecte. Poliţişti din Direcţia de arme, exlozibile şi stupefiante urmau să fie trimişi la cursuri de specializare în problemele de profil, în conformitate cu normele INTERPOL-ului.

La jumătatea anului 1990, drogurile "tari" nu deveniseră încă un fenomen în România. Poliţia constatase însă creşterea alarmantă a consumului de