Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce spune, oficial, politia despre Jaful secolului

Publicat in Ziua Constanta, joi 24 iunie 2010 ·

Aseară, la ora 21.35, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Constanţa, beneficiind de sprijinul de specialitate al ofiţerilor D.G.I.P.I., i-au surprins în flagrant pe Gheorghiţă Severin Ciocârlan., de 21 de ani, Ionuţ Velichea., de 20 de ani, ambii din localitatea Valu lui Traian, Nicuşor Claudiu Vlaescu, de 24 de ani, din localitatea Techirghiol, Valentin Ifrim, de 32 de ani şi Marian Cristian Gheorghiu, zis Cristel, de 34 de ani, ambii din municipiul Constanţa, în timp ce încercau să pătrundă prin efracţie în sediul unei societăţi comerciale din municipiul Constanţa, unde se aflau depozitate bijuterii din aur şi argint, tablouri şi icoane, în valoare de aproximativ 4.000.000 de lei.

Trei dintre suspecţi au fost surprinşi în curtea imobilului unde au pătruns prin escaladare iar ceilalţi doi au fost depistaţi asigurând paza în zonă. Asupra acestora au fost găsite trei staţii de emisie - recepţie şi instrumente de spargere ( leviere, şurubelniţe, guri de lup, mănuşi şi cagule) iar, în momentul în care au fost somaţi, Ionuţ Velichea a încercat să scape, escaladând acoperişul mai multor imobile învecinate. Pentru prinderea acestuia unul dintre poliţişti a folosit armamentul din dotare, executând un foc de avertisment în plan vertical.

În urma cercetărilor, în autoturismul utilizat şi condus de către coordonatorul grupului infracţional, Cristel, a fost găsit un pistol cu muniţie neletală ( bile metalice şi gaze), deţinut ilegal de cel în cauză.

Cei cinci suspecţi sunt cercetaţi în stare de reţinere pentru comiterea infracţiunii de tentativă la furt calificat şi, în plus, faţă de Marian Ggeorghiu. se efectuează cercetări şi sub aspectul nerespectării regimului armelor şi muniţiilor. Astăzi, suspecţii urmează să fie prezentaţi Judecătoriei Constanţa cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile.

Come

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Cisterna GPL blocată în Pasajul Unirii. Băluță: O faptă similară unui atentat terorist

Wall-Street.ro acum 26 minute
O cisternă încărcată cu GPL s-a oprit într-una din porţile de gabarit ale Pasajului Unirii, în noaptea de joi spre vineri, iar circulaţia rutieră în zonă a fost oprită temporar. Incidentul s-a petrecut la Pasajul Unirii, pe sensul dinspre bulevardul

Video Percheziții la mai mulți mercenari ai lui Horațiu Potra. Acuzele sunt extrem de grave

Adevarul acum 32 minute
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală au efectuat, în cursul zilei de vineri 14 martie 2025, percheziții domiciliare în București și în mai multe județe la mercenarii lui Horați

Pasageri evacuaţi pe aripa unui avion American Airlines după ce motorul a luat foc – VIDEO

HotNews acum 3 ore
Zeci de pasageri au fost nevoiţi să stea pe aripa unui avion American Airlines pe Aeroportul Internaţional din Denver, în timp ce evacuau aeronava după ce unul dintre motoare a luat foc joi seară, degajând un fum gros şi negru în aer, relatează CNN.

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum 51 minute
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

Horoscop pentru vineri, 14 martie 2025. Ce spun astrele pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum 44 minute
Berbec Rutina de la locul de munca sau din segmentul domestic te poate obosi astazi. De aceea, organizează-ți treburile si timpul astfel incat sa faci totul cu placere si mai ales in ritmul tau. Sunt posibile erori de judecata si dezvăluirea unor ch

Video-foto. Bărbați găsiți decedați sub dărâmături după un incendiu violent

Ceahlaul acum 27 minute
Doi bărbați, în vârstă de 65, respectiv 60 de ani, au fost găsiți fără suflare sub dărâmături, în urma unui incendiu devastator care a cuprins o gospodărie din localitatea Mitoc, județul Botoșani. Pompierii au fost alertați în această dimineață, 14

Oamenii de ştiinţă chinezi au creat primul organ sexual masculin imprimat 3D din lume pentru tratamentul disfuncţiei erectile

News.ro acum o ora
O soluţie terapeutică pentru disfuncţia erectilă (DE) ar putea fi disponibilă în curând, după progresele revoluţionare ale cercetătorilor chinezi în domeniul imprimării 3D biomedicale. Disfuncţia erectilă este surprinzător de frecventă: afectează ma

ANM - Săptămâna viitoare sunt prognozate temperaturi mai coborâte decât cele specifice. Apoi, până la jumătatea lui aprilie, temperaturile se vor situa peste cele obişnuite

News.ro acum 2 ore
Meteorologii prognozează pentru săptămâna viitoare temperaturi mai coborâte decât cele specifice în această perioadă. Din 24 mertie şi până la jumătatea lui aprilie, temperaturile se vor situa peste cele obişnuite. Săptămâna 17.03.2025 – 24.03.2025

Doi judecători federali dispun reangajarea temporară a mii de angajaţi concediaţi de administraţia Trump

News.ro acum o ora
Doi judecători federali a decis joi că mii de angajaţi aflaţi în perioadă de probă, concediaţi în masă de administraţia Trump, trebuie să fie reinstalaţi temporar în funcţii, transmite CNN. O ordonanţă temporară emisă de judecătorul senior James Bre

Canada depune plângere la OMC împotriva tarifelor impuse de SUA pe oţel şi aluminiu

News.ro acum 2 ore
Canada a iniţiat o plângere oficială la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) împotriva Statelor Unite, contestând tarifele impuse de administraţia Trump aplicate importurilor de oţel şi aluminiu canadiene, transmite Reuters. Potrivit unui comunic

Vremea

București
acum

14°
vin.

13°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

10°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

15°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°