Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Campionat fără campioana Metal Galaţi

Publicat in GAZETA de SUD, joi 24 iunie 2010 ·

Federaţia Română de Volei a definitivat, zilele trecute, programul Diviziei A1 pentru ediţia 2010-2011, care va debuta pe 2 octombrie. Campioana din ultimii patru ani, CSU Metal Galaţi, nu s-a mai înscris în campionat, oficialii grupării de la malul Dunării motivând decizia prin lipsa banilor. După ce în urmă cu câteva luni aveau o echipă care participa, în premieră pentru România, în play-off-ul Ligii Campionilor, iubitorii voleiului din Galaţi, obişnuiţi cu performanţele, nu vor mai vedea meciuri din prima ligă în sala din localitate. În locul echipei din Galaţi, în campionatul viitor va evolua formaţia CSM Lugoj, care a ocupat locul 3 în turneul de promovare al Diviziei A2.

În etapa inaugurală, echipa masculină de la SCM-Universitatea Craiova (antrenor Dan Pascu) va juca pe teren propriu cu Unirea Dej, iar voleibalistele craiovene, pregătite de Bertholt Văsuică şi Puşa Dina, vor evolua în deplasare, cu Universitatea Cluj. Voleibaliştii de la SCM-U şi-au aflat şi adversara din turul întâi al Cupei României, urmând să înfrunte Universitatea Cluj. Echipa feminină de la SCM-U va intra în concurs în turul doi şi va întâlni câştigătoarea din partida Provolei Botoşani - CSM Lugoj. Cupa României se va desfăşura la Baia Mare, în perioada 11-19 octombrie. Sistemul de desfăşurare a Diviziei A1, atât la feminin, cât şi la masculin, după sezonul regulat, va fi cel din urmă cu două campionate. S-a renunţat la turnee finale, astfel că primele opt clasate vor juca în play-off (locul 1 cu locul 8, 2 cu 7, 3 cu 6, 4 cu 5 în primul tur etc.), iar ultimele patru, în play-out. Din sezonul 2010-2011, vor fi puse în practică două reguli adoptate la Adunarea Generală a FRV din aprilie. Prima se referă la sistemul de punctaj: 3 puncte pentru victorie cu 3-0 sau 3-1, 2 puncte pentru victorie cu 3-2, 1 punct pentru înfrângere cu 2-3, 0 puncte pentru înfrângere cu 0-3 sau 1-3. A doua li

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei trei noi judecători CCR au depus jurământul la Cotroceni. Ce beneficii primesc cei care se pensionează

Adevarul acum o ora
Mihai Busuioc, Asztalos Csaba și Dacian Cosmin Dragoș sunt noii judecători ai Curții Constituționale a României. Ceremonia de depunere a jurământului a avut loc duminică la Palatul Cotroceni, în prezența celor mai înalți oficiali ai statului.

Cod galben de caniculă în sudul ţării, duminică şi luni

G4Media acum 59 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă duminică şi luni, în mai multe judeţe din sudul ţării precum şi în

UPDATE - Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, căutat în judeţul Arad . Descinderi la adrese din Mureş, inclusiv la fratele bărbatului - VIDEO

News.ro acum 31 minute
Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, în Miheşu de Câmpie, din judeţul Mureş, este cărutat şi în judeţul Arad. Concomitent, au loc descinderi şi în judeţul Mureş, după ce apropiaţi ai bărbatului au fost audi

ANPC a făcut controale în zona de alimentaţie publică a Festivalului „Beach Please” / Trei amenzi aplicate pentru diferențe de gramaj și produse expuse la temperaturi prea mari

G4Media acum 59 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au făcut controale în zona de alimentaţie publică a Festivalului „Beach Please”, după ce un consumator a găsit mucegai într-un p

Un tânăr a evadat din închisoare în geanta colegului de celulă care a fost eliberat

HotNews acum 4 ore
Serviciul penitenciar francez a declarat sâmbătă că a deschis o anchetă după ce un bărbat a evadat ascunzându-se în geanta colegului său de celulă în timp ce acesta părăsea închisoarea, după ce și-a ispășit pedeapsa. Deținutul de 20 de ani a evadat

Gisele Pelicot va fi decorată de preşedintele Emmanuel Macron cu titlul de Cavaler, oferit pentru lupta împotriva violenţei la adresa femeilor

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gisele Pelicot, sedată cu anxiolitice de soţul ei şi violată în somn timp de zece ani de acesta şi de zeci de alţi bărbaţi invitaţi de el, va fi decorată de preşedintele Emmanuel Macron şi va primi t

Avertisment dur al şefului JPMorgan: ”Europa pierde teren în faţa SUA şi Asiei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Directorul general al JPMorgan Chase, Jamie Dimon, a transmis un mesaj tranşant în cadrul unei intervenţii la Departamentul de Afaceri Externe al Irlandei, avertizând că Europa îşi pierde competitivi

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Coreea de Nord, aliat necondiționat al Rusiei în războiul din Ucraina. Ce promite Kim Jong Un

HotNews acum 3 ore
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat diplomaților ruși că țara sa este gata să „sprijine necondiționat” toate acțiunile întreprinse de Moscova pentru a rezolva conflictul din Ucraina, au informat duminică mass-media de stat, în contextul disc

Hamas şi Israelul se acuză reciproc de blocarea negocierilor pentru armistiţiul din Gaza

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hamas şi Israelul s-au acuzat reciproc sâmbătă de blocarea negocierilor lor indirecte pentru o încetare a focului în Gaza, unde 38 de palestinieni au fost ucişi în lovituri israeliene, potrivit Apără

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/34°
lun.

21°/36°
mar.

23°/37°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

27°
dum.

16°/35°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

20°/31°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

14°/31°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

27°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°