Actriţa Ada Condeescu a fost pusă la încercare cu primul ei rol, în filmul „Eu, când vreau să fluier, fluier”, care intră de mâine în cinematografele din România.
Tânăra Ada Condeescu, remarcată de critica internaţională după premiera filmului „Eu, când vreau să fluier, fluier”, la Berlin, este una dintre descoperirile actoriceşti ale anului.
De la Berlin a plecat fără un premiu pentru interpretare, deşi şansele ei ar fi fost, potrivit criticii, dintre cele mai bune. De mâine, când pelicula intră în sălile din București, Iaşi şi Cluj, spectatorii români îi pot admira debutul în actorie.
SUMARUL ARTICOLULUI „La început, mi-a fost teamă printre deţinuţi” REACŢII „Evadarea? Cea mai mare...REACŢII „Evadarea? Cea mai mare...
Echipa filmului va păşi pe covorul roşu în această seară, de la 20.30, la Cinema PRO. Pe lângă regizorul Florin Șerban şi actorii George Piștereanu, Ada Condeescu, Clara Vodă, Mihai Constantin şi micuşul Marian Bratu („Lampa cu căciulă”), la premiera de gală sunt așteptați foştii şi actualii deţinuţi din distribuţie.
Cinci dintre cei 17 deţinuţi din film au primit învoire specială de la conducerile penitenciarelor din Craiova şi Tichileşti şi vor fi aduşi sub supravegherea gardienilor, care vor asista şi ei la proiecţie.
„Descoperirea acestui film”
„Ada Condeescu este probabil descoperirea acestui film. Este naturală şi are uneltele care o ajută să arate toată paleta de emoţii contradictorii care se dezvoltă în ea ca ostatică, de la teama controlată până la interesul pentru sechestratorul său”, scria acum câteva săptămâni publicaţia americană „The Hollywood Reporter”.
Pentru actriţă, proaspăt absolventă a Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică, e un mare compliment, cu atât mai mult cu cât rolul Anei din filmul lui Florin Şerban, o studentă practicantă