Finlanda, Olanda şi Suedia practică cele mai mici tarife pentru telefonia mobilă în cadrul Uniunii Europe, potrivit ultimului raport al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). La polul opus se află Spania, care are cele mai ridicate planuri tarifare telefonice.
Comparând preţurile pe o bază medie de utilizare a unui pachet de 780 de convorbiri, 600 de mesaje (SMS), şi 8 mesaje multimedia (MMS), studiul OCDE arată că tarifele lunare variază între 9 şi 45 de euro. În Spania pentru un astfel de pachet se plătesc anual circa 400 de euro, iar în Olanda doar 100 de euro. Costul mediu din țările studiate este de 317 dolari.
În cazul abonamentelor cu cele mai multe apeluri voce şi mesaje scrise, studiul semnalează că acestea plătesc circa 800 de euro pe an în Spania și numai 148 de euro pe an în Danemarca, în timp ce olandezii plătesc 153 de euro, iar suedezii 159 de euro.
Raportul mai arată că mesajele text continuă să fie deosebit de profitabile pentru operatorii de telefonie mobilă şi că tendinţele recente sunt de a introduce pe piaţă din ce în ce mai mult pachete care să ofere SMS-uri.
Dintre țările europene dezvoltate, Spania este lider la practicarea celor mai mari tarife la convorbirile pe mobil. Valoarea medie europeană a facturilor telefonice în 2008 este de 19,49 de euro, în timp ce utilizatorii de telefonie mobilă din Spania plătesc în medie 35,89 de euro lunar.
Competivitatea poate fi un factor de luat în calcul în diferenţele tarifare existente în statele UE. Astfel, în Olanda sunt 35 de operatori de telefonie mobilă în timp ce pe piața spaniolă există doar patru operatori telefonici: Movistar, Vodafone, Orange și Yoigo.
Potrivit OCDE, între 2006 şi 2008, tarifele au scăzut în medie cu 21% pentru consumatorii de telefonie mobilă. În 2008, veniturile sectorului de telecomunicaţii din utilizarea telefonului