Acum cinci ani, primeam de la Andra Rotaru, o tînără poetă despre care nu ştiam atunci nimic, volumul Într-un pat sub cearşaful alb (Editura Vinea, Bucureşti, 2005, „Postfaţă“ de A. Urmanov, volum laureat cu Marele Premiu „Ion Vinea“ pentru debut în poezie, ediţia a XV-a). Nu ştiu cît m-a impresionat acel premiu, dar „Postfaţa“ lui A. Urmanov, în gustul căruia aveam deja încredere, cu siguranţă m-a impresionat. Aceasta se încheia cu vorbele: „Într-un pat sub cearşaful alb este un volum unic pînă acum“ – şi nu se înşela! De altfel, pe lîngă premiul amintit, cartea a mai primit sumedenie de premii, de la cel pentru opera prima al Festivalului Naţional „Mihai Eminescu“ la Premiul pentru Debut al Asociaţiei USR Bucureşti. În 2008, această „biografie lirică“ a Fridei Kahlo, acest „autoportret cu mască“, după formula unui tînăr critic, a avut parte şi de o ediţie spaniolă. Receptarea critică a fost de asemenea bună, mai puţin din partea unui coleg de generaţie, poet, care, cumva preventiv, i-a relativizat valoarea. După un lustru, Andra Rotaru recidivează cu Ţinuturile sudului (Editura Paralela 45, Piteşti, 2010). Asta nu înseamnă că Andra Rotaru scrie puţină poezie – eu am mai citit cel puţin două volume manuscrise –, ci că este exigentă cu publicarea, ceea ce este foarte bine! Autoarea este şi o foarte activă publicistă culturală, realizînd, între altele, zeci de interviuri cu scriitori, publicate mai ales în Luceafărul. Spuneam că Urmanov nu se înşală. Dar el nu se înşală chiar mai mult decît crede, decît spune! Directorul „laboratorului douămiist“ extrage unicitatea volumului de debut al Andrei Rotaru din comparaţia cu jumătatea feminină a poeziei generaţiei acesteia. Or, în opinia mea, tînăra poetă rămîne „bărbatul speciei“, şi dacă punem laolaltă şi jumătatea masculină a generaţiei cu pricina! Pentru că nu doar fetele generaţiei douămiiste practică un lirism d