Surpriză de proporţii în politica locală: după ce fostul primar al Oradiei, Petru Filip, a renunţat cu nici două luni în urmă la şefia PDL Bihor, pe care a exercitat-o autoritar mai bine de 12 ani, fostul său omolog şi adversar ireconciliabil, Mihai Bar, a părăsit formaţiunea care l-a consacrat, PSD.
BIHOREANUL a aflat că Bar a expediat vineri după-amiază pe adresa sediului PSD Bihor din Piaţa 1 Decembrie un simplu fax prin care şi-a anunţat decizia de a demisiona din partid, fără a da şi alte amănunte. Apelat telefonic, Bar nu a putut fi contactat, deoarece are mobilele închise.
Informaţia a fost totuşi confirmată pentru BIHOREANUL de proaspăt-alesul preşedinte al PSD Bihor, senatorul Ioan Mang, chiar dacă acesta şi-a asigurat o rezervă de prudenţă. "Este adevărat, am primit prin fax demisia domnului Mihai Bar, dar nu vreau să mă pronunţ pe marginea acestui act", a declarat Mang, precizând doar că "dacă domnul Bar îşi va confirma şi personal demisia, nu pot decât să regret că a luat o asemenea decizie".
Demisia lui Bar survine la mai puţin de o zi după ce, la Conferinţa Judeţeană a PSD, el a pierdut categoric confruntarea pentru funcţia de preşedinte al organizaţiei, chiar în faţa lui Mang, cu scorul de 171 la 437.
Joi seară, înainte ca delegaţii pesedişti din întregul judeţ să-şi exprime opţiunile, Bar l-a atacat vehement pe Mang, afirmând că acesta ar fi condus nestatutar organizaţia timp de doi ani, întrucât funcţia de preşedinte interimar nu este prevăzută în statutul partidului. "În Bihor, statutul PSD valorează cât hârtia igienică", a acuzat Bar în ceea ce pare a fi ultimul său discurs ca membru al acestei formaţiuni.
Vineri, la orele prânzului, noul preşedinte al PSD Bihor anunţa, totuşi, într-o conferinţă de presă, că Bar l-a felicitat încă înainte de a afla oficial rezultatul votului, şi declara că speră ca fostul lider din an