Specialistii care au studiat comportamentul lui Dan Diaconescu in ultimele zile, cand a fost retinut de DNA si apoi arestat, spun despre cunoscutul om de televiziune ca se afla tot timpul in defensiva. "Omul Diaconescu este naiv, timid si gestioneaza cu mare dificultate relatiile interumane din jurul sau. Nu este in niciun caz victima a modului sau de a face presa, dincolo de calitatile si defectele sale, el are o intuitie pe care putini o au. Cu toate acestea, este uneori in defensiva cu cei din jur, este nesigur si comite deseori erori de judecata", a declarat psihologul Hanibal Dumitrascu, pentru CANCAN. Gestul patronului OTV de a-si arata mainile incatusate "a fost o reactie inconstienta la ceea ce i se intampla", care arata ca era socat, a apreciat psihologul.
Ieri, magistratii Judecatoriei Sectorului 1 au precizat ca au dispus arestarea lui Dan Diaconescu pentru ca exista riscul ca acesta sa pericliteze ordinea publica. "Dan Diaconescu patroneaza doua televiziuni si realizeaza emisiuni de mare rezonanta asupra publicului", au explicat judecatorii in motivarea deciziei, iar "inculpatul, in loc sa-si exercite profesia de jurnalist in scopul informarii publicului, a inteles sa dobandeasca prin aceasta avantaje financiare in mod ilicit". Magistratii au fost convinsi ca Diaconescu ar fi declansat un razboi mediatic impotriva lor, daca ar fi fost eliberat: "Cu stilul cu care ne-a obisnuit, va denigra pe toata lumea, va aduce acuzatii la adresa tuturor, asa cum postul TV a facut si in ultimele 24 de ore de la declansarea prezentei anchete". Dan Diaconescu a explicat instantei ca dupa arestarea lui, OTV-ul se va inchide, asa cum s-a intamplat intre 2002 si 2004, si crede ca procurorul il acuza pentru ca este "deranjat de calitatea programelor OTV".
Sta in pantaloni scurti in celula
Dan Diaconescu sta relaxat in arest, este zambitor s