CCR a amânat, ieri, pentru astăzi la ora 9.00, dezbaterile în cazul celor cinci sesizări făcute de ÎCCJ, PSD şi PNL, cu privire la constituţionalitatea legilor de tăiere a pensiilor, a salariilor şi a pensiilor speciale, asumate de Guvern, au declarat surse oficiale. Dezbaterile de ieri au durat aproximativ cinci ore, şedinţa fiind cu uşile închise, informează NewsIn.
În plus, peste 3.000 de sindicalişti vor picheta vineri Palatul Cotroceni, între orele 9.00 şi 11.00, pentru a-i cere preşedintelui returnarea către Parlament a legilor austerităţii, deşi CCR nu s-a pronunţat asupra constituţionalităţii actelor normative, a declarat liderul BNS, Ovidiu Jurcă. "Noi ne continuăm protestele, iar vineri dimineaţa la ora 9.00 ne vom prezenta la Palatul Cotroceni pentru a-i cere preşedintelui să retrimită la Parlament legile austerităţii. Vor fi prezenţi cel puţin 3.000 de sindicalişti şi probabil că vor fi şi mulţi pensionari. Nu putem să mutăm protestul la Curtea Constituţională, pentru că ar fi trebuit să cerem aprobare cu 72 de ore înainte", a precizat Jurcă, după ce Curtea Constituţională a amânat joi luarea unei decizii cu privire la constituţionalitatea legilor ce vizează reducerea salariilor cu 25% şi a pensiilor cu 15%.
Sindicaliştii sunt dispuşi să continue protestele şi pe timpul verii prin organizarea de pichete în faţa prefecturilor din ţară, dacă legile vor obţine avizul CCR şi în cazul în care preşedintele Traian Băsescu nu va returna către Parlament legile ce privesc reducerea salariilor şi a pensiilor. "Nu vom aştepta toamna pentru reluarea protestelor, ci vom demara o campanie de procese în instanţă împotriva măsurii de reducere a salariilor şi vom continua pichetările în ţară pentru că nu toţi bugetarii vor fi plecaţi în concedii pe timpul verii", a mai spus Jurcă.
CCR a amânat, ieri, pentru astăzi la ora 9.00, dezbate