Săptămâna trecută, Cord Blood Center, a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, o premieră medicală în domeniul „family banking-ului“: întâia grefă de sânge placentar de la noi din ţară. De ce este importantă recoltarea sângelui placentar, cum se procedează, când poate fi folosit, cât costă, ce este şi cum funcţionează banca şi laboratorul Cord Blood Center (CBC). Iată întrebări la care au dat răspuns doamnele dr. Florentina Vlădăreanu, de la Institutul de Hematologie Transfuzională şi dr. Ana Maria Mocan, director medical CBC, precum şi domnii dr. Sergiu Habago, director regional pentru Europa Centrală şi Balcani şi dr. Tudor Panu, director general CBC. (...)
În deschidere, doamnele Sanda Nicola şi Letiţia Zaharia, realizatoare TV, au prezentat un documentar – cazul unui băieţel de cinci ani suferind de talasemie majoră, dependent în prezent de perfuzii şi transfuzii, a cărui unică şansă este transplantul fraternal. Sora acestuia, în vârstă de un an şi două luni, va fi cea de la care se vor transplanta celulele stem ce vor salva viaţa fratelui ei. Acest lucru va putea fi posibil în curând, într-o clinică din Italia. „Putem spune cu mâna pe inimă că sângele placentar salvează vieţi. Sperăm că, începând de astăzi, prin puterea exemplului, din ce în ce mai mulţi părinţi de la noi din ţară să conştientizeze importanţa asigurării vieţii şi sănătăţii copiilor lor“ –, a spus domnul dr. Tudor Panu. Într-adevăr, grefa de sânge placentar poate fi folosită în tratarea a peste 70 de afecţiuni grave, majoritatea fiind boli de sânge (non)maligne. Dintre acestea, leucemia acută limfoblastică, tumorile cerebrale, boala Hodgkin, talase Publicitate mia majoră sunt vindecabile numai prin transplant de celule stem hematopoietice de la un donator sănătos. Specialiştii de la Cord Blood Center au introdus, încă de la înfiinţare, în anul 2006, serviciul