Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România s-a angajat faţă de FMI să crească taxele şi impozitele dacă nu taie cheltuielile bugetare

Publicat in Romania Libera, vineri 25 iunie 2010 · ·

Autorităţile române s-au angajat în faţa FMI să crească taxele şi impozitele dacă nu reuşesc să reducă deficitul bugetar în limita ţintei de 6,8% din PIB fixată pentru acest an, în principal prin scăderea cheltuielilor, adică prin tăierea salariilor, pensiilor şi transferurilor sociale, potrivit Mediafax.

"Punerea în aplicare a măsurilor (inclusiv cu o hotărâr favorabilă emisă de către Curtea Constituţională în ceea ce priveşte constituţionalitatea acestora) de pe partea de cheltuieli şi a măsurilor de lărgire a bazelor de impozitare va constitui acţiune prealabilă pentru finalizarea evaluării. De asemenea, în următoarele luni vom lua măsuri suplimentare de reducere a numărului de angajaţi în sectorul public. Dacă aceste măsuri se dovedesc insuficiente pentru a atinge ţinta de deficit pentru acest an, vom lua măsuri suplimentare, inclusiv măsuri de majorare a impozitelor şi taxelor, în funcţie de necesităţi", se arată în scrisoarea de intenţie suplimentară trimisă de autorităţi directorului general al FMI, Dominic Strauss-Kahn.

Autorităţile s-au angajat să taie cheltuielile bugetare în principal prin reducerea cu 25% a salariilor, sporurilor şi a altor plăţi de natură salarială pentru toţi angajaţii din sectorul public, prin scăderea cu 15% a pensiilor şi altor transferuri sociale şi prin diminuarea transferurilor către autorităţile locale.

Totodată, Guvernul s-a angajat să continue "raţionalizarea personalului" în lunile următoare, după ce a redus numărului salariaţilor bugetari cu aproximativ 20.000 de persoane în perioada ianuarie - mai 2010.

Curtea Constituţională a decis, vineri, cu majoritate de voturi, că sunt neconstituţionale unele dintre măsurile de austeritate din legile pentru care Executivul şi-a angajat răspunderea în faţa Parlamentului, care reglementau în principal diminuarea salariilor cu 25% şi a pensiilor cu 15%.

Deciz

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primul invitat la podcastul lui Crin Antonescu, un vlogger care a spus despre el că e ”Ciucă 2, dar cu vorbele la el” şi pe care l-a blocat pe pagina sa de Facebook după ce a pus la îndoială că ar ajunge în turul 2 la prezidenţiale

News.ro acum 56 minute
Primul invitat la podcastul lui Crin Antonescu este Mihai Zmenta un vlogger care a spus despre el că e ”Ciucă 2, dar cu vorbele la el” şi pe care l-a blocat pe pagina sa de Facebook după ce a pus la îndoială că ar ajunge în turul al doilea la aleger

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Ploi abundente, furtuni, cu risc de inundaţii şi posibile alunecări de teren, în mai multe zone din Italia

News.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Italia, unde vineri sunt prognozate ploi abundente, furtuni, cu risc de inundaţii şi posibile alunecări de teren, în mai multe zone. Cetăţenii români sunt sfătuiţi să evite

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 4 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Ilie Bolojan își dorește ca USR să intre la guvernare: „La Senat avem un singur senator în plus/ Consolidarea coaliției ar fi un lucru bun”

HotNews acum 49 minute
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, la Europa FM, că majoritatea parlamentară este destul de strânsă, el arătând că la Senat au un singur senator în plus. El a precizat că, dacă USR ar intra în guvernare, ar fi un lucru bun, pentru că în

Armenia și Azerbaidjan au ajuns la un acord de pace

Ziua Constanta acum 3 ore
Armenia și Azerbaidjan au anunțat finalizarea unui acord de pace, Ministerul armean de Externe confirmând o declarație a șefului diplomației azere Jeyhun Bayramov, care a afirmat că Armenia a acceptat propunerile Azerbaidjanului cu privire la două a

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 2 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 2 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Ilie Bolojan, despre candidatura la prezidenţiale: Era clar că nu putea să meargă pe coaliţie și ar fi însemnat ca ţara noastră să aibă nişte şocuri guvernamentale

HotNews acum 2 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat joi, despre candidatura la alegerile prezidenţiale, că era clar că nu putea fi una susținută de coaliția de guvernare şi ar fi „însemnat ca ţara noastră să aibă nişte şocuri guvernamentale

Alertă de vreme severă imediată. Cod roșu de furtună în două județe

Ziare.com acum 6 ore
Meteorologii anunţă Cod roşu furtună joi, 13 martie, în intervalul 15.30 – 16.30, în zeci de localităţi din judeţele Arad şi Bihor. Se vor înregistra vânt puternic, grindină şi descărcări electrice. Sunt vizate: Judeţul Arad: Ineu, Şicula, Apateu, B

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

13°/20°
Iasi
acum

18°
joi

13°/25°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/24°
dum.

7°/14°
Constanta
acum

13°
joi

12°/16°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/19°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

10°/18°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/14°
Timisoara
acum

13°
joi

13°/20°
vin.

10°/18°
sâm.

12°/23°
dum.

9°/16°