Nici atunci cînd a vrut să ia nişte măsuri nepopulare guvernul Boc nu s-a asigurat că ceea ce vrea să facă e constituţional! A ţinut-o, gaia, maţu, că legile scăderii pensiilor şi salariilor sînt constituţionale, ca astăzi, după decizia CCR că reducerea pensiilor e neconstituţională, Boc să-şi adune val-vîrtej miniştrii, să vadă ce e de făcut.
După care premierul a făcut declaraţiile pe care probabil că le-aţi auzit. Că nu comenteză decizia CCR. Mă rog, dar n-ar fi fost normal ca Emil Boc să explice cum a fost posibil ca guvernul să iasă la înaintare cu o lege neconstituţională?
Cum a fost posibilă o asemenea bulibăşeală? Nu există în tot guvernul un expert care să-i spună lui Emil Boc dacă ceea ce pune la cale respectă Constituţia României?
Întrebarea asta e valabilă şi pentru preşedintele Băsescu, cel care a anunţat scăderea pensiilor. N-are la Cotroceni nici un constituţionalist mai acătării, care în loc să numere în cite zile trebuia să treacă prin vot moţiunea de cenzură, să-i fi spus că reducerea pensiilor n-are şanse să treacă de CCR?
Vădit luat prin surprindere de anunţul Curţii Constituţionale, Emil Boc n-a fost în stare să spună ce le va propune guvernul „partenerilor internaţionali”, adică în primul rînd FMI-ului, ba cînd a răspus întrebărilor presei mai avea şi o ţîfnă a omului care ştie ce face şi e plictisit de ignoranţi. Ştie tot aşa ca atunci cînd pretindea că reducerea pensiilor e constituţională?
Nici atunci cînd a vrut să ia nişte măsuri nepopulare guvernul Boc nu s-a asigurat că ceea ce vrea să facă e constituţional! A ţinut-o, gaia, maţu, că legile scăderii pensiilor şi salariilor sînt constituţionale, ca astăzi, după decizia CCR că reducerea pensiilor e neconstituţională, Boc să-şi adune val-vîrtej miniştrii, să vadă ce e de făcut.
După care premierul a făcut declaraţiile pe care probabil că le-aţi auzit. Că nu