Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suceava: Botezul acasă, modă nouă în Suceava

Publicat in Adevarul, vineri 25 iunie 2010 ·

Părinţii cred că slujba din biserică le poate îmbolnăvi copilul. Şase din zece familii îi cer preotului să vină acasă pentru a le boteza nou-născutul. De teamă ca bebeluşul să nu ia vreun virus, preferă să dea mai mulţi bani.

Sucevenii care trebuie să-şi creştineze copiii după naştere aleg din ce în ce mai des botezul la domiciliu. Părinţii se tem să-şi scoată micuţii afară, aşa că preferă slujba de acasă în locul celei din Casa Domnului. Preoţii acceptă şi această variantă, dar nu sunt întru totul de acord cu ea. „Apa este sfinţită, copilul nu se poate îmbolnăvi de nimic, dimpotrivă, îl apără de boli. Încreştinarea se face peste tot în faţa altarului şi nu acasă deoarece este vorba de o Sfântă Taină, care se face o singură dată în viaţă“, explică Mihail Buzdugan, preot.

Taxa pe confort

Părinţii sunt sceptici şi spun că este mai sigur pentru bebeluş să fie botezat la domiciuliu. „Mi-e frică. Am auzit un caz în care a făcut pneumonie din cauza apei reci şi a răcorii păstrate de pereţii de piatră ai lăcaşului de cult“, povesteşte Oana Şfabu, mama unei fetiţe. După spusele preoţilor, din zece familii, şase cer ca botezul să aibă loc acasă pentru a evita eventuale probleme de sănătate. Deşi în municipiu sunt peste 25 de biserici, iar Suceava este oraşul cu cele mai multe parohii din România, când vine vorba de copilul lor, părinţii dau oricât de mulţi bani, numai să-şi protejeze bebeluşul de vremea de afară. Pentru cei care aleg botezul la dmociliu, tariful este mai mare deoarece presupune un serviciu suplimentar din partea preotului şi, până la urmă, este şi mai confortabil.

„Costul depinde de preot. Dacă faci botezul la ţară, dai mai puţin. Eu am dat 300 de lei, însă am cunoştinţe care au dat altor preoţi şi 500 de lei. La botez, naşa trebuie să cumpere lumânarea, costumaşele şi pânza în care este scos copilul din cristelniţă. Părinţi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum 34 minute
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum 34 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Fito, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, extrădat în SUA / Președintele țării: „Îl trimitem cu mare plăcere să se confrunte cu legea americană”

G4Media acum 34 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârşitul lunii iunie după un an şi jumătate

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 11 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 8 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 8 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 10 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Bebeluş de 4 luni, testat pozitiv la cocaină, în Franța. Părinții lui au fost puşi sub acuzare

HotNews acum 10 ore
Doi părinți au fost puși sub acuzare după ce s-au prezentat cu bebeluşul lor de patru luni la un spital din Franța, iar copilul a fost testat pozitiv la cocaină, relatează BFMTV, citată de News.ro. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, la spitalul

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

21°
lun.

20°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

23°
lun.

21°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

20°
lun.

19°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°