Încă un primar susţine că angajaţii lui Dan Diaconescu i-au cerut bani pentru difuzarea unor emisiuni pe postul de televiziune OTV. Edilul din Gorj spune că negocierea ar fi avut loc chiar în sediul primăriei şi că reporterii televiziunii l-ar fi ameninţat că dacă nu plăteşte suma de 4.000 de euro pentru un contract de publicitate şi 2.000 de euro în afara contractului, va avea probleme.
Deşi a anunţat poliţia chiar în acel moment, primarul spune că anchetatorii s-au răzgândit în privinţa flagrantului. De cealaltă parte, Poliţia declară că cele spune atunci de primar nu s-au confirmat.
După ce a văzut care este decizia judecătorilor de emitere a mandatelor de arestare pe numele lui Dan Diaconescu şi a realizatorului Doru Pârv, primarul comei Schela din judetul Gorj, Aristide Şerbănescu, a contactat din nou anchetatorii şi le-a povestit ce a păţit în martie anul acesta cu angajaţii OTV.
Se mai plânsese poliţiştii imediat după ce reporterii televiziunii ajunsereră în biroul său, însă edilul spune că anchetatorii s-au răzgândit în privinţa flagrantului. „Într-adevăr a existat o discuţie a primarului cu poliţiştii, dar de la colegii mei am aflat că cele precizate de acesta nu s-au confirmat. De aceea nu s-a organizat flagrantul", a explicat, Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj.
Primarul Aristide Şerbănescu povesteşte că s-a trezit cu reporterii OTV chiar în toiul unui scandal privind lucrarea de alimentare cu apă în comună. Atunci, negocierea a fost destul de dură. Angajaţii OTV i-au dat două variante, fie prezintă scandalul, fie se înţeleg în schimbul unui contract de publicitate în valoare de 4.000 de euro plus 2000 de euro cheltuielile de deplasare, bani solicitaţi în afara contractului.
„Mi-a trimis contractul pe fax semnat de cei de la Bucureşti, era de 4000 sau 5