Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piţurcă a furat startul în competiţia cu Andone

Publicat in Jurnalul, vineri 25 iunie 2010 ·

Steaua şi Dinamo s-au armat temeinic. Ministerele fotbalului şi-au tras dotare tehnică de toată nădejdea. Victor Piţurcă şi Ioan Andone sunt vopsiţi corespunzător intereselor pe care le slujesc la ora actuală, au fibră şi nerv care-i recomandă pe post. Iar, faţă de predecesori, au şi avantajul că poartă număr mare la crampoane. Atât cât să creeze, cel puţin temporar, o distanţă corespunzătoare între echipa de care ei răspund şi conducătorii care de multe ori se scarpină în ceafă prin nas. Aparent, Victor Piţurcă şi Ioan Andone pornesc cu şanse egale în proiect. Similitudinile aparţin însă doar aparenţelor. În realitate, cei doi şi-au croit diferit condiţiile de start. Iar dacă realităţii obiective îi mai adugăm şi ingrediente inevitabil subiective, se pare că Victor Piţurcă porneşte în avantaj faţă de Ioan Andone.

Victor Piţurcă a stat o lungă perioadă de timp în cumpăna dintre refuzul şi acceptarea postului la Steaua. Şi să nu creadă cineva că negocierea contractului personal ar fi cauzat suspansul. Clauzele acestuia nu l-au interesat prea mult Victor Piţurcă. Deoarece Piţi îşi dorea să vină în Ghencea. Dar nu în orice condiţii. Omul lucrează după un tipar propriu şi nu este dispus să accepte nici măcar minima concesie atunci când este vorba de meserie. Procedând astfel, Victor Piţurcă a reuşit să construiască echipe de bună condiţie. Şi chiar dacă alţii au cules laurii respectivei construcţii, Piţurcă a ştiut îndotdeauna, foarte bine, ce a lăsat în urma sa. Şi de această dată Victor Piţurcă l-a strâns pe Gigi Becali în menghina unor condiţii ireconciliabile în privinţa remanierii lotului şi abia atunci când acestea au fost îndeplinite a acceptat preluarea postului.

În plus, a fost pus embargo pe ingerinţele patronului în problemele echipei şi a obţinut, nici nu se putea altfel, decât promisiuni. Promisiuni pe care nimeni nu prea pune preţ. Piţ

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Horoscop 2 iunie 2024. ZODIA care primește o veste bună

Gandul acum 24 minute
Ziua poate fi oarecum apăsătoare. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de duminică, 2 iunie 2024. Berbec Latura romantică a vieții tale poate fi zguduită de o furtună de emoții. Este posibil să treci de la furie intensă la extaz într-o clipă. Ziu

ASE București confirmă plagiatul primarului din Alba-Iulia. Gabriel Pleșa a copiat 40% din teza de doctorat

HotNews acum 56 minute
Comisia de Etică Universitară din cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) Bucureşti confirmă acuzația de plagiat în cazul tezei de doctorat a primarului municipiului Alba Iulia, Gabriel Codru Pleşa, informează abnews.ro, care a publicat decizia c

Irina Begu, învinsă de Varvara Graceva, în turul trei la Roland Garros

News.ro acum o ora
Jucătoarea de tenis Irina Camelia Begu, locul 127 mondial, a fost eliminată, sâmbătă, în turul trei al turneului de la Roland Garros. Begu a fost învinsă de sportiva franceză Varvara Graceva, locul 88 mondial, scor 7-5, 6-3. Meciul a durat o oră şi

Vești bune pentru șoferii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat. Cum pot obține duplicatul online

Ziare.com acum 3 ore
Cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat documentul pot solicita, începând din luna iunie, un duplicat direct prin intermediul serviciului online. ”Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul

Lovitură pentru Emmanuel Macron. S&P a retrogradat ratingul Franței

Ziare.com acum o ora
Agenţia de evaluare financiară S&P Global Ratings a retrogradat vineri ratingul Franţei, o lovitură pentru angajamentul preşedintelui Emmanuel Macron privind gestionarea datoriei, în condiţiile în care Guvernul nu reuşeşte să ţină sub control situaţ

Zelenski a ajuns în Singapore pentru conferinţa Shangri-La. Liderul ucrainean adună sprijin din regiunea Asia-Pacific pentru un summit de pace

Mediafax acum 31 minute
Într-o declaraţie pe platforma de socializare X, Zelenski a spus că a venit în Singapore pentru a aduna sprijin din regiunea Asia-Pacific pentru un summit de pace planificat pentru 15-16 iunie în Elveţia. „Securitatea globală este imposibilă atunci

Emmanuel Macron merge, luni, la Clairefontaine, pentru a-i încuraja pe jucătorii naţionalei Franţei înainte de Euro-2024

News.ro acum 57 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron va merge, luni, în cantonamentul echipei naţionale a Franţei de la Clairefontaine, pentru a-i încuraja pe jucătorii lui Didier Deschamps înainte de Euro 2024. Echipa lui Didier Deschamps a început pregătirile cu

Cod galben de furtuni în Maramureş şi Sălaj

Ziarul Financiar acum o ora
Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de furtuni pentru mai multe localităţi din judeţele Maramureş şi Sălaj. Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Târgu Lăpuş, Şomcuta Mare, Ulmeni, Copalnic-Mănăştur, Mireşu Mare, Satulung, Remetea Chioarul

Evaziune fiscală: Bere de aproape 800.000 de euro importată şi vândută fără documente

Mediafax acum 2 ore
Un bărbat de 45 de ani din Republica Moldova este cercetat de poliţişti pentru evaziune fiscală cu un prejudiciu de 2,6 milioane de lei. Acesta ar fi importat 44 de transporturi de bere, pe care ulterior a vândut-o, fără documente legale. Potrivit I

1 iunie - Ziua internațională a copilului

Ziua Constanta acum 5 ore
Ziua internaţională a copilului este sărbătorită în aproximativ un sfert din mapamond la 1 iunie. Ziua internaţională a copilului este sărbătorită în aproximativ un sfert din mapamond la 1 iunie. Prima „Conferinţă mondială pentru bunăstarea copiilo

Vremea

București
acum

30°
sâm.

19°/31°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

29°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/31°
lun.

17°/31°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

20°/25°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
sâm.

14°/28°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

13°/21°
Timisoara
acum

29°
sâm.

15°/29°
dum.

14°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/21°