Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Petrom speră la vânzări de bitum polimerizat de 15 mil. euro după investiţia cu Delta ACM

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 25 iunie 2010 ·

Petrom, cea mai mare companie locală, a intrat în sectorul producţiei de bitum modificat cu polimeri unde speră să înregistreze vânzări anuale de circa 25.000 de tone, ceea ce ar însemna afaceri de circa 15 milioane de euro, ţinând cont de preţurile medii de vânzare pe tonă aferente acestui produs.

Bitumul modificat cu polimeri este utilizat pentru construcţia infrastructurii rutiere, fiind un produs care, potrivit jucătorilor din piaţă, scade cheltuielile de întreţinere ale drumurilor la jumătate, dar care este mai scump comparativ cu bitumul obişnuit.

Reprezentanţii companiei au explicat că bitumul polimerizat va fi produs într-o fabrică deţinută de firma de construcţii Delta ACM 93 Bucureşti, controlată de omul de afaceri român Florea Diaconu.

Practic, bitumul rutier obişnuit produs la rafinăria Arpechim, una dintre cele două unităţi de prelucrare a ţiţeiului controlate de Petrom, va fi adus la fabrica din Popeşti Leordeni deţinută de Diaconu unde va fi transformat în bitum modificat cu polimeri.

"În 2008 piaţa de bitum rutier în total şi cu cel polimerizat a fost de circa 630.000 de tone, dar anul trecut aceasta a fost afectată de o scădere de circa 30% pe fondul blocării mai multor lucrări de construcţie. În medie, o tonă de bitum rutier polimerizat costă mai mult decât o tonă de bitum obişnuit, dar întreţinerea drumurilor este mai ieftină. Acum, în medie, o tonă de bitum rutier fără TVA costă circa 1.700 de lei (405 euro), în timp ce una de bitum polimerizat costă în medie 2.300 de lei (550 de euro), fără TVA", spun specialiştii din piaţă.

Ţinând cont de aceste estimări şi de volumele de vânzări estimate de Petrom pentru 2010, producătorul de petrol şi gaze ar putea înregistra încasări de circa 15 milioane de euro din vânzarea bitumului polimerizat.

Cu cine se bate Petrom

În afară de Petrom, un alt producător intern de bi

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 2 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

ULTIMA ORĂ „Foarte nemulțumit” de Putin, Trump amenință Rusia cu „tarife severe” dacă nu ajunge la un acord cu Ucraina și a dat un termen

HotNews acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a declarat luni că Statele Unite vor impune „tarife foarte severe” Rusiei, în 50 de zile, dacă nu se va ajunge la un acord care să pună capăt războiului din Ucraina, relatează Reuters, Sky News și The Guardian. Ală

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 2 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Ministrul Energiei a trimis Corpul de control la Complexul Energetic Valea Jiului

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a trimis Corpul de control la Complexul Energetic Valea Jiului după ce, în urmă cu o săptămână, un incendiu produs la un transformator a lăsat în subteran 300 de mine

Titularizarea 2025. Aproape 40.000 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă. Lista posturilor vacante, sub semnul întrebării

Adevarul acum 2 ore
Aproape 40.000 candidați care au trecut cu bine inspecția/proba practică sunt așteptați marți, 15 iulie 2025, să susțină proba scrisă a concursului de Titularizare 2025. Este vara în care lista posturilor vacante este mai incertă ca niciodată.

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 3 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Şapte persoane, reţinute după un scandal care a avut loc pe o stradă din orașul Ucricani

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şapte persoane au fost reţinute de către poliţiştii din judeţul Hunedoara, după un scandal care a avut loc pe o stradă din Uricani. Acestea sunt cercetate pentru încăierare şi tulburarea ordinii şi l

George Simion: „Aveți în acest guvern care taie de la mame, de la studenți, de la pensionari, cinci vicepremieri”

Adevarul acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion, a criticat luni, 14 iulie, în Parlament, Guvernul Bolojan, împotriva căruia partidul său a inițiat moțiunea de cenzură intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată”, repetând de câteva or

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 13 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Vremea

București
acum

31°
lun.

19°/36°
mar.

21°/35°
mie.

21°/36°
joi

22°/32°
Iasi
acum

26°
lun.

18°/33°
mar.

19°/34°
mie.

18°/33°
joi

18°/27°
Constanta
acum

26°
lun.

20°/33°
mar.

20°/29°
mie.

23°/29°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

17°/29°
mar.

16°/31°
mie.

16°/29°
joi

15°/23°
Timisoara
acum

30°
lun.

20°/33°
mar.

19°/34°
mie.

20°/32°
joi

15°/28°