Există o logică în evocarea de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (parcă aşa îi zice) a „riscurilor şi vulnerabilităţilor” la care este supusă patria din partea presei. Da, a presei. Citez: „fenomenul campaniilor de presă la comandă cu scopul de a denigra instituţii ale statului prin răspândirea de informaţii false despre activitatea acestora”; şi „presiunile exercitate de trusturi de presă asupa deciziei politice în vederea obţinerii de avantje economice”. Negru pe alb!
Spun că există o logică deoarece cu puţin timp în urmă, anunţatele măsuri de austeritate ale Guvernului au fost însoţite de invocarea articolului 53 din Constituţie, care prevede suspendarea exercitării unor drepturi sau libertăţi, între care erau, desigur, vizate protestele publice sau acţiunile în justiţie împotriva unor măsuri iniţiate de autorităţi.
Luate împreună, aceste două elemente creionează condiţia raporturilor actuale dintre stat şi cetăţean. Primul, statul adică, se simte tot mai ameninţat şi mai presat de către forţe ostile programului pe care vrea să-l introducă în viaţa de fiecare zi. Şi atunci, pentru a asigura legalitatea şi buna funcţionare a instituţiilor sale, este obligat să recurgă la măsuri de forţă. Cele prevăzute de Constituţie, bineînţeles!
Nimic nou sub soare. Şi Ceauşescu invoca Constituţia şi legalitatea când ordona să se tragă în demonstranţii de la Timişoara. Nu doresc însă să fac paralele forţate, pentru că nu cred că Băsescu sau Boc vor scoate armata ca să-i pună la punct pe pensionarii agresivi. Au trecut timpurile de acest fel. Acum presiunile – şi riscurile aferente – sunt mult mai subtile, dar nu mai puţin periculoase. Gânditorii din CSAT au cugetat adânc până au scos documentul cu pricina. Şi nu poţi să nu le dai dreptate, în final. Desigur, presa reprezintă un pericol. Dacă Opoziţia politică face ce face, e treaba ei, oricum n-o ia nime
