Dacă Radio Erevan ar mai funcţiona ca în perioada lui de glorie, cu siguranţă că astăzi redactorul de la microfon ar fi fost întrebat, de un fost cetăţean sovietic, operat de stahanovism, dacă există o echipă mai penibilă decât aceea a Franţei. Răspunsul deja îl ştiţi: "Da, ITALIA". Să fii campioana mondială en titre şi să pierzi în faţa Slovaciei, o echipă care poate reprezenta definiţia mediocrităţii în fotbal, şi să te clasezi sub Noua Zeelandă, este culmea ridicolului. În urmă cu 5 zile le recomandam italienilor, în acelaşi colţ de internet, că ar face bine să plece la Roma dacă mai au un grăunte de onoare. Din nefericire pentru ei, nu servesc la micul dejun lecturile fundamentale, aşa cum faceţi dumneavoastră, şi au rămas să se lupte cu slovacii iar acum stau cu onoarea la soare fluierând a pagubă. Fluieră o canţonetă, pentru că de la Dante încoace aproape nimic nu-i mai sperie. Nici propria neputinţă şi nici ridicolul, pe care uneori îl ridică la rang de artă. Marele antrenor Lippi merita o ieşire din scenă ceva mai onorabilă, dar aşa se întâmplă când pleci urechea la aplauze răzleţe şi tragi bisuri până se plictisesc şi instrumentiştii din spatele tău. Tăcuţi, cuminţi şi corecţi cu fotbalul pe care îl ştiu, paraguayenii şi-au văzut de treaba lor şi scrutează optimile încrezători. Faptul că Noua Zeelandă nu a pierdut nici un meci la această competiţie reprezintă un mic titlu de glorie pentru ei, dar şi o uriaşă bilă neagră pentru valoarea de ansamblu a turneului.

Japonia şi Danemarca au pus în scenă o nouă surpriză, dar în comparaţie bomba atomică explodată în curtea italienilor, acest 3-1 administrat europenilor de către niponi, nu este decât o grenadă de mână. Danezii şi-au făcut harakiri cu un macrou congelat şi se întorc acasă cu toate speranţele vărsate pe jos. La final am văzut o tentativă de horă, executată la jumătatea terenului de către japonezi,