După mai mulţi ani de voluntariat, şi-a înfiinţat propriul ONG, numit ALIAT, prin care încearcă să ofer cât mai mult sprijin tinerilor din comunitate. Este şi consilier local la Primăria Tismana.
Daniel a urmat cursurile Liceului de Electrotehnică din Tismana. „Mi-a plăcut să lucrez foarte mult în acest domeniu. Mi-a fost de un real sprijin pe parcursul carierei mele“, spune acesta. După absolvirea liceului, a profesat ca depanator sisteme de calcul la un depozit din Târgu-Jiu, care importa calculatoare second-hand. Apoi, a ales să lucreze ca şi liber profesionist. „Mi-am deschis acasă un birou, unde am prestat servicii: depanări de calculatoare şi telefonie GSM“, adaugă Daniel. În 2004, a plecat în Italia. „Am vrut să îmi încerc norocul. Am ajuns în Italia şi practic nu cunoşteam pe nimeni. Mi-a fost foarte greu, dar eram tânăr şi voiam să îmi fac un viitor. Am dat un interviu, în urma căruia am fost acceptat, printre alţi mulţi italieni. Am lucrat la o firmă de sisteme de alarmă şi securitate în Sicilia Trapani şi apoi Palermo. Am stat acolo aproape doi. Cred că a fost cea mai fructuoasă experienţă din vioaţa mea, atât din punct de vedere al schimbului cultural, cât şi din pinct de vedere profesional“, spune Daniel.
Previne abandonul şcolar
După doi ani, a revenit în ţară, unde s-a căsătorit şi şi-a continuat activitatea de depanator, pe care o iniţase înainte să plece în Italia. „Am vrut să îmi întemeiez o familie, din acest motiv am revenit în ţară. Cu siguranţă că m-aş întoarce în Italia, dar deocamdată nu este momentul. În 2008, s-a născut fetiţa mea, care este cea mai mare împlinire. Tot în aceeaşi perioadă, după ce am fost voluntar în mai multe ONG-uri. M-am hotărât că este momentul să îmi înfiinţez un ONG în localitatea natală şi să mă împlic mai multe în proiecte de dezvoltare comunitară şi pentru tineret “, precizează acesta. Este pr