Obiectivul summit-ului G8 organizat vineri şi sâmbătă la Hunstville, nu departe de oraşul canadian Toronto este adoptarea unei strategii comune, pentru a încuraja relansarea economică mondială. Contextul nu este însă foarte favorabil găsirii unui compromis, ţinând cont de divergenţele euro-americane.

Tema dejunului de vineri al liderilor celor mai industrializate opt state din lume este potrivit programului oficial, "situaţia economică internaţională". Subiect sensibil, care riscă să provoace tensiuni în jurul mesei. Plan de relansare pentru a sprijini timida creştere economică sau rigoare bugetară ? Asta-i dilema.
Europenii, în frunte cu cancelarul german, Angela Merkel şi premierul britanic, David Cameron insistă pe aplicarea planurilor de austeritate bugetară. Administraţia lui Barack Obama pretinde de la partenerii săi europeni exact contrariul şi anume să stimuleze consumul, într-un context încă foarte fragil.
Încercând totuşi să relativizeze aceste divergenţe, secretarul american de la Finanţe a estimat că "europenii şi americanii au totuşi mult mai multe lucruri în comun, decât au divergenţe".
Rămâne totuşi un fapt şi anume că politica bugetară cea mai potrivită în această perioadă de criză este departe de a fi unanim apreciată. Dezbaterile cu uşile închise riscă să fie aprinse, mai ales că ziua de vineri se termină cu o cină consacrată guvernanţei mondiale, vast subiect la fel de puţin consensual ca şi precedentul. Vasile Damian, despre summit-ul G8.
Obiectivul summit-ului G8 organizat vineri şi sâmbătă la Hunstville, nu departe