Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul german de Externe, în vizită la Bucureşti

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 25 iunie 2010 ·

Ministrul Afacerilor Externe şi vicecancelar al Germaniei Guido Westerwelle face, astăzi, o vizită oficială în România, la invitaţia ministrului român al Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, oficialul german fiind însoţit de o delegaţie parlamentară germană, informează MAE, potrivit Mediafax. Sursa: Vlad Stanescu

Potrivit MAE, vizita are loc în contextul marcării a 130 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice.

"Cei doi demnitari vor avea un schimb de opinii consistent asupra modalităţilor de dezvoltare a relaţiilor bilaterale şi a priorităţilor aflate de agenda europeană. În cadrul întrevederii vor fi abordate: evoluţia crizei economice şi financiare, Strategia UE pentru Regiunea Dunării, procesul de extindere, Balcanii de Vest, vecinătatea estică, Sinergia Mării Negre şi Parteneriatul Estic, Strategia 2020, implementarea Tratatului Lisabona, precum şi alte subiecte de interes ale agendei internaţionale, respectiv situaţia din Iran şi Afganistan", precizează MAE.

Programul vizitei mai include primirea la preşedintele Traian Băsescu şi o vizită de lucru la Sibiu, unde oficialul german va avea întrevederi cu reprezentanţii autorităţilor locale şi cu reprezentanţii comunităţii germane din România.

Relaţiile diplomatice dintre România şi Germania au fost stabilite la 20 februarie 1880, după recunoaşterea formală, la Congresul de la Berlin, a independenţei de stat a României. Relaţiile diplomatice dintre România şi Republica Federală Germania au fost stabilite la 31 ianuarie 1967, la rang de ambasadă.

Potrivit datelor MAE, Germania ocupă locul întâi în topul principalilor parteneri comerciali ai României. Exporturile României se cifrau la 4.172,84 milioane de euro în 2008 şi la 4.010,98 milioane de euro la 30 septembrie 2009. Importurile din Germania în 2008 au atins 7.269,05 milioane euro, iar până la 30 septembrie 2009 au înregistrat 4.85

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, mesaj în miez de noapte pentru Papa Leon al XIV-lea. Ce au în comun cei doi

HotNews acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, candidatul independent calificat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din România, a reacționat în noaptea de joi spre vineri, după dezbaterea electorală de la Euronews cu contracandidatul său, la alegerea

George Simion vrea Guvern de uniune națională. Nicușor Dan: Îl doresc pe Bolojan

Gandul acum 2 ore
George Simion spune că își dorește un guvern de largă majoritate care să asigure depășirea crizelor, iar Nicușor Dan susține că își dorește un guvern susținut de cele patru partide pro-occidentale, plus minorități, condus de Ilie Bolojan. Afirmațiil

🚨 Prima DEZBATERE prezidențială George Simion – Nicușor Dan / Simon: Președintele României trebuia să fie ALTCINEVA

Gandul acum 4 ore
Actualizări „Donald Trump nu apreciază SLUGĂRNICIA” / „Meloni e apreciată” Simion: Mamele să nu-și trimită copiii la război / Dan: Dacă vrei pace, trebuie să fii pregătit pentru război Simion: „Ucraina are nevoie de noi, nu noi de Ucraina” Dan: Îmi

ONG-ul care a sesizat abuzurile din „azilele groazei”, trei întrebări pentru George Simion și Nicușor Dan

HotNews acum 8 ore
Centrul de Resurse Juridice le cere candidaților la prezidențiale, Nicușor Dan și George Simion, să participe la o dezbatere cu societatea civilă și să își arate public angajamentul față de respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități. Organi

George Simion: Îl respect pe președintele FIDESZ și premierul Ungariei Viktor Orban, multe din politicile sale nu toate vor fi politică de stat și în România

G4Media acum 5 ore
În cadrul primei dezbateri televizate de la Euronews România, candidații turului doi al alegerilor prezidențiale au fost chestionați despre felul în care se raportează la minoritatea maghiară din România. Susține G4Media. Click AICI pentru a redirec

VIDEO Nicușor Dan susține că „așa-zisul sistem” nu se teme de George Simion: „De ce v-ar fi dat Marcel Ciolacu voturi ca să intrați în turul 2?”

HotNews acum 3 ore
Cei doi contracandidați din finala prezidențială și-au adresat întrebări unul celuilalt, joi, în timpul dezbaterii de la Euronews, context în care Nicușor Dan a sugerat că George Simion nu este anti-sistem cum pretinde. „Dacă sistemului, așa-zisului

Simion, întrebat despre casele la 35.000 de euro: Ca şi dusul la coafor al lui Nicuşor Dan

BusinessMagazin acum 5 ore
George Simion a spus despre casele la 35.000 de euro cu care s-a lăudat în campanie că sunt ca şi dusul la coafor al lui Nicuşor Dan, respectiv „campanie”. Replicile dintre cei doi candidaţi au continuat: Când eu mă duc la coafor nu dau speranţe fal

Cum poate fi redus analfabetismul funcțional în România? Răspunsurile lui Nicușor Dan și George Simion

Mediafax acum 3 ore
O jurnalistă Euronews i-a întrebat pe cei doi candidați calificați în turul 2 al alegerilor prezidențiale ce soluții propun pentru a reduce rata analfabetismului funcțional, care este de 40%-45% la nivel național, și a abandonului școlar timpuriu, d

George Simion, despre sprijinul pentru Ucraina: România nu va mai da niciun leu pentru o altă țară

Mediafax acum 5 ore
Cei doi candidați au fost întrebați la dezbaterea de la Euronews ce ar vota în Consiliul European, în cazul în care ar fi președinte, în ceea ce privește sprijinul pentru Ucraina. „Fără discuție pentru că securitatea României și securitatea Republic

Finală englezească în Liga Europa: Tottenham – Manchester United

News.ro acum 2 ore
Formaţiile Tottenham Hotspur şi Manchester United s-au calificat, joi seară, în finala Ligii Europa, trecând în semifinale de Bodo/Glimt, respectiv de Athletic Bilbao. Tottenham a învins în deplasare Bodo/Glimt, scor 2-0, în returul semifinalelor, d

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/17°
sâm.

11°/15°
dum.

8°/20°
lun.

8°/16°
Iasi
acum

10°
vin.

7°/14°
sâm.

5°/18°
dum.

6°/11°
lun.

4°/15°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/13°
dum.

9°/15°
lun.

8°/14°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/16°
sâm.

4°/15°
dum.

5°/12°
lun.

3°/13°
Timisoara
acum

vin.

8°/17°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/16°
lun.

5°/17°