* după ce ani de zile s-au războit pentru a pune stăpânire pe cartierele oraşului, "Crăcănatu" şi "Nicu Ţăranu" au petrecut împreună la botezul fiicei lui Gabi Cioară
* cei doi au făcut schimb de dedicaţii, uitând parcă de momentele în care fiecare şi-a pus aghiotanţii să-l execute pe celălalt * "Am şters trecutul, pentru că nu mai avem anii ăia ca să ne spargem capul", a declarat "Crăcănatu" în exclusivitate pentru "Obiectiv - Vocea Brăilei" * la aceeaşi masă cu ei s-au aflat şi Ghiuri, Boieraş, Dumitru Buricea şi Bebi Bobircă * naşul de botez al sărbătoritei este nimeni altul decât Soare, cel care a fost fugărit în trecut de apropiaţii lui "Ţăranu" şi care l-ar fi atacat pe "Crăcănatu"
Interlopii care până nu de mult au dus războaie sângeroase pentru a prelua conducerea în zonele de influenţă din oraş, se luptă acum în dedicaţii muzicale. Câteva filmuleţe postate pe internet, datate 27 februarie 2010, îi arată pe aceştia sărbătorind împreună botezul fiicei lui Gabi Cioară, într-o atmosferă destinsă, aşa cum o întâlneşti numai între prieteni. Printre ei se află "Nicu Ţăranu", "Crăcănatu" şi Dumitru Buricea din Vidin, care ani la rând au umplut paginile ziarelor cu atacurile la care au participat sau pe care le-au comandat. Acelaşi "Nicu Ţăranu" care a fost tăiat de oamenii lui "Crăcănatu" şi şi-a pus apoi executanţii să-l împuşte pe acesta. Cei doi nu numai că stăteau la aceeaşi masă, dar erau prezenţi la un botez unde Marian Dănuţ Soare, din Obor, era naş. Acelaşi Soare ce fusese fugărit în trecut de apropiaţii lui "Ţăranu" şi care l-ar fi atacat în urmă cu doi ani pe "Crăcănatu". "Dacă oamenii ăştia au ajuns să stea la aceeaşi masă, în Brăila nu vor mai fi războaie cum au fost în urmă cu mulţi ani. Vor mai fi poate doar nişte ciondăneli ca între copii, dar nu vom mai auzi de victime bătute, tăiate, împuşcate şi apoi aruncate în faţa spitalului", ne-a sp