Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Paul Caracudă, caporalul mort în Afganistan, a lăsat în urmă doi copii bolnăviori

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 25 iunie 2010 ·

Celălalt soldat mort la datorie, sergentul major Dan Ciobotaru, era necăsătorit

Jale mare în familia celor doi soldaţi deveniţi eroi în Afganistan. Reprezentanţii Brigăzii II Vânători de Munte Braşov au transmis veştile rele familiilor sergentului major Dan Ciobotaru şi a caporalului Paul Caracudă, miercuri după amiază.

Paul Caracudă locuieşte într-un bloc de la periferia oraşului, în cartierul Triaj. Soţia sa nu munceşte: stă acasă şi are grijă de cei doi copii ai lor. „Ieri după-amiaza a venit o maşină militară din care au coborât câţiva soldaţi. Au urcat la apartamentul 33 şi i-au dat vestea ce proastă”, Iosif Verdeş, un vecin. Vecinii s-au întristat şi ei când au auzit vestea, iar soţia lui Caracudă a fost devastată. „Chiar nu e momentul să discutăm despre asta”, ne-a spus o rudă de-a victimei, din pragul uşii. „Păcat, că era un om bun, muncitor. Plecase de ceva timp în misiune - cred că avea 6 luni, şi trebuia să se întoarcă acasă. El îl vedeam mai des cu cei doi copii ai lui, care sunt cam bolnăviori. Dorea un trai mai bun, că aşa doresc toţi”, mai spune Verdeş.

Celălalt soldat mort la datorie, sergentul major Dan Ciobotaru, avea 28 de ani şi era necăsătorit. Din datele noastre, el locuia într-un bloc al garnizoanei de pe strada Alexandru cel Bun.

Militarii braşoveni executau miercuri o misiune de luptă pe autostrada A1 Kabul-Kandahar. La aproximativ 30 de kilometri de Qalat, autovehiculul de tip HUMVEE în care se aflau a fost atacat cu un dispozitiv exploziv improvizat, acţionat de la distanţă. În urma deflagraţiei, cei doi militari şi-au pierdut viaţa. Celălalt soldat mort la datorie, sergentul major Dan Ciobotaru, era necăsătorit

Jale mare în familia celor doi soldaţi deveniţi eroi în Afganistan. Reprezentanţii Brigăzii II Vânători de Munte Braşov au transmis veştile rele familiilor sergentului major Dan Ciobota

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum 53 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Gigi Becali încă așteaptă banii: „Pe mine nu mă păcălește nimeni! Ne judecăm”

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Gigi Becali, patronul FCSB, încă așteaptă banii pentru transferul lui Florinel Coman. E vorba de 5 milioane de euro pentru jucător, plus un milion ca despăgubiri. CONTEXT:

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 11 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Donald Trump anunță tarife vamale de 30% pentru importurile din Mexic și Uniunea Europeană. Începând de când se vor aplica

Mediafax acum 7 ore
Măsura, care ar putea escalada conflictul comercial deja tensionat cu partenerii economici majori ai SUA, vine după eșecul negocierilor privind un acord comercial amplu, scrie Reuters. Reacții dure din partea Bruxellesului și a Ciudad de México Anun

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 11 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Ilie Bolojan este noul preşedinte al PNL

BusinessMagazin acum 13 ore
Ilie Bolojan este în mod oficial noul preşedinte al PNL. El a fost singurul candidat la funcţia de preşedinte în cadrul Congresului PNL de sâmbătă. Cei 1.200 de delegaţi i-au ales şi pe ceilalţi membri ai echipei de conducere a partidului.

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 12 ore
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 10 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 11 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 9 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°